Arhive categorie: Uncategorized

Cum e să fii fată când tipul din filme nu există?

Răspunsul pentru întrebarea de mai sus… nu-l cunosc, dar bănuiesc că e bine dacă eşti fată deşteaptă şi nu visezi cai verzi pe pereţi. :))

Azi a început la Romexpo, Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură 2017- care se va desfăşura pe parcursul a cinci zile, în prezenţa a peste 300 de expozanţi, cuprinzând 800 de evenimente culturale.

Târgul se va desfăşura până duminică 26 noiembrie, iar accesul se face pe baza unui bilet care costă 5 lei sau un abonament pentru toată perioada târgului (10 lei). Vă sfătuiesc să nu vă bazaţi pe card pentru plată, nu există aceasta facilitate, ba mai mult singurul bancomat era nefuncţional, aşa că personal am pierdut 25 minute să caut bancomat pentru că nici din parcare nu puteam să ies.

Buuun, am ajuns la târg azi, în mare fugă, nu am apucat să mă uit atentă, sper să mai ajung până duminică o dată, am ajuns însă la Lansarea a două cărţi:

„Cum e să fii fată”, o carte semnată de  Cristina AndoneIoana Chicet-MacoveiciucAdela DanRaluca FeherMiruna IoaniAndra NistorMelinda de RossDana Săvuică,Victoria Serman,

Din ce înţeleg, (revin după ce citesc) cartea este despre subiectele intens dezbătute în bloggingul femin actual, despre identitatea femină, întrebări legate de familie, maternitatea pentru femei, etc. Multe dintre autoare îmi sunt cunoscute din punct de vedere al scrisului deoarce au bloguri, altele nu, tocmai din acest motiv sunt curioasă să citesc. „Purtătoare de cuvânt a imaginii cărţii” a fost azi, Dana Săvuică care  prin discursul ei a îndemnat la acceptarea de provocări şi atunci când ai impresia că „nu e pentru tine”, în cazul ei, acceptarea rolului de „scriitoare”.

„Tipul din filme nu există” , volumul 2, este scrisă de Bogdan Stoica care nu cred că mai are nevoie de vreo prezentare, Bogdan e fost ziarist (deşi ştiu cumva părerea lui despre presa de acum, azi aşa şi-a început prezentarea, şi tind să cred că e mândru de perioada aceea), fotograf şi blogger, şi culmea e din Ploieşti.

Despre cele două cărţi nu am ce să vă spun, nu am apucat să citesc nici volumul I, dar am s-o fac. Pot să vă spun doar că presimt că vă veţi distra citind cărţile  La prima vedere, cărţile lui Bogdan sunt un manifest la „a ne trezi din visare” şi de a încerca să avem aşteptări rezonabile de la bărbatul de lângă tine, pentru că aşa cum spunea cineva ” e bine să nu-ţi faci iluzii ca să n-ai deziluzii”. 😀

Mi-a plăcut o treabă pe care a zis-o la un moment dat, şi anume, când te bagi într-o relaţie e mai important să te gândeşti dacă poţi trece cu vederea peste anumite defecte ala tipului de lângă tine, decât să te ghidezi după calităţile acestuia când iei decizia, mă rog formulat altfel.

Până la urmă, e foarte probabil ca Bogdan să aibă dreptate, e clar că într-o relaţie nu vorbim doar despre „dolce far niente” aşa că de ce să nu citim şi să tragem concluzii şi din experienţa sa?

O lansare încărcată de momente amuzante, am văzut doi oameni naturali, doi oameni asumaţi, foarte simpatici ei, aşa „la pachet”, care au spus pe şleau ceea ce gândesc cu riscul ca unora să nu le convină asta. Totul într-un decor foare frumos, (amenajat de echipa Meli Melo Deco)numai bun de lenevit cu un ceai şi o carte şi, de ce nu, cu o păturică…

Mie mi-a plăcut şi abia aştept să citesc cărţile!

Ambele cărţi le găsiţi şi la târg, până duminică, la standul Editurii UNIVERS! Enjoy!

L

 

 

Despre șansă într-un domeniu puțin inaccesibil

Întotdeauna am susținut că cel mai important atunci când ești la început de drum, în orice domeniu ai activa, este să îți fie oferită o șansă.  Șansa de a învăța și de a demonstra.  Cam asta e problema în zilele noastre.  Se angajează solicitându-se experiență, dar paradoxal nimeni nu dorește să angajeze oameni fără experiență.

Ba mai mult, există domenii  care par cu circuit închis. Așa cum este zona de beauty/ zona saloanelor de înfrumusețare.

Salonul Bluette nu mai are nevoie de nicio prezentare.  A fost ani la rând mai mult decât o școală pentru profesioniștii de azi, la nivel înalt, investind în oameni resurse de toate genurile.

Vestea bună pentru tinerele aflate la început de drum este că Salonul  Bluette „pune la bătaie ” 4 posturi destinate studentelor. Condiția e mai mult decât rezonabilă.  Să aibă un curs în domeniul frumuseții.   Fie că vorbim de cosmetică, manichiură sau masaj.

Ai șansa de a învăța de la cei mai buni profesioniști clădindu-ți astfel o carieră de succes într-o profesie cu adevărat frumoasă.

Pentru mai multe informații contactați echipa Bluette!

+40 751 242 617

Refresh pentru casă. Meli Melo Deco

Pentru că tocmai s-a deschis  un magazin Meli Melo Deco  și în Mega Mall am profitat  de întâlnirea avută vineri la Manufaktura și de contextul în care acest weekend era programat pentru refresh-ul de toamnă și am mers la cumpărături. Evit să intru în magazine de acest gen pentru că întotdeauna găsesc multe lucruri care fie îmi sunt necesare fie îmi plac și trebuie să le am.

V-am mai povestit despre conceptul Meli Melo Deco, aici. http://www.vitejiepetocuri.ro/casa-sau-camin/

Meli Melo Deco este  o bucurie pentru oricine este pasionat de design interior având în vedere că găsești cam tot ce ai nevoie pentru fiecare încăpere a casei. De la  oglinzi, veioze în diferite stiluri, tablouri, tabureți, cutii de depozitare, pături, măsuțe de cafea, noptiere sau covorașe. Îmi place foarte tare că inclusiv  piesele destinate organizării unei case joacă cu succes rolul unor mini obiecte de mobilier datorită design-ului și materialelor din care sunt realizate.

Camera de gătit are un rol deosebit în Meli Melo Deco drept pentru care găsim absolut tot ce avem nevoie în bucătărie. De la seturi de farfurii simpliste sau prețioase, tacâmuri, fețe de masă, oliviere, fructiere, cești de cafea, ceainice, tăvi sau pahare de toate tipurile. Dacă aveți în plan o petrecere și nu doriți să spălați vase după, Meli Melo Deco vă propune o gamă de veselă din plastic, de unică folosință (sau nu, plasticul e grosuț) care arată deosebit și este foarte utilă.

 

Am petrecut o oră în magazin, dar sunt foarte mulțumită de achiziții, plus că am mai pus ochii pe câte ceva pentu viitorul apropiat. Pasiunea mea pentru stilul vintage îmi este și ea hrănită pentru  că există multe piese din zona asta.

V-am spus deja că raportul calitate preț e foarte bun și nu glumesc. Sunt  o prezență obișnuită în magazinele de acest gen și am fost plăcut impresionată să văd diferențele de preț.

Nu e de neglijat nici zona adresată copiilor, aici găsiți de la jocuri interesante, plușuri, platelină la pernuțe sau cufere pentru depozitarea jucăriilor.

Meli Melo Deco acordă o deosebită atenție și suvenirurilor cu inspirație tradițional românească așa că să țineți cont de asta dacă doriți să faceți un cadou inspirat.

În ceea ce privește baia, răsfăț total pentru simțuri. De la amenajarea acesteia (covorașe, cuiere, rafulețe,  perii, coșuri de rufe, toate chic) până la papuci pufoși, săpunuri, uleiuri și creme frumos mirositoare.

OUTFIT

Cămașă Meli Melo Paris

Pantaloni H & M

Cercei / Rucsac Meli Melo Paris

Pantofi Încălțăminte Rico

Geacă Zara

 

 

 

 

 

 

 

Cum mi-a făcut ziua bună prințesa Letitzia a Spaniei

De dimineață cineva a dat share unui articol în care jurnaliștii de la Hello Magazine punctau faptul că prințesa Letitia a Spaniei a fost văzută în vacanță cu o rochie pe care a mai purtat-o cu câțiva ani în urmă. Ba mai mult, prințesa nu este la prima „abatere” de genul. Ea are rochii preferate pe care le îmbracă de mai multe ori. Incredibil?

Nicidecum. Asta e normalitate. Cu siguranță această femeie are bani să-și schimbe rochiile de 2 ori pe zi, tot restul vieții, dar stilul nu este despre asta. Femeia sigură pe ea nu pune accent doar pe asta.  Pentu că moda este despre a te identifica cu anumite haine, este despre  concepte, etc.

Îmi plac hainele. Mult. Dar niciodată, hainele nu vor purta o femeie adevărată ci ea le  va purta pe ele. Când tragi linie, rămâne atitudinea și felul în care alegi să-ți porți imaginea. Cu bune, cu rele, cu persoane doctorande pe lângă tine, dar și cu oameni simplii, cu haine de sute de euro sau cu haine de 1 leu bucata. Cu demnitatea propriei personalități sau poleială dusă la extrem.

Atenție, personalitatea proprie este o suma a ceea ce ești acum + ceea ce ai fost până la momentul acesta, cu rădăcini, cu lucruri pe care poate le-ai făcut și nu le-ai mai repeta, cu oameni care vrei nu vrei au făcut parte din viața ta la un moment dat, cu chipul tău din trecut, acela necioplit și necizelat  pe care acum începi „să-l faci cioplit”, idolatrizându-te. Tu pe tine. Nu există de exemplu, Loredana Chelba versiunea 2017, chiar dacă poate e o versiune puțin îmbunătățită, ci doar versiunea care are aproape 30 ani în spate.

O haină purtată este ca un trailar de film. Ea vorbește despre povestea din spatele „prafului în ochi”. Dar povestea trebuie susținută de un bagaj, plin cu de toate, altfel e doar o iluzie=0

Cu drag,

L

Relaxarea vine din exterior. Colecţiile de tip resort.

Colecţiile de tip Resort/ Cruise reprezintă ele  înseşi adevărate sezoane în lumea modei, ele nerespectând colecțiile sezoniere, clasice, din această industrie (primăvară/toamnă) . Colecţiile de tip Resort au deja tradiţie în industria modei pentru ca ele au cumva cea mai lungă perioadă de valabilitate. Sunt piese din toate categoriile, de la blănuri la bikini, de la trench-uri la rochii de seara. Sunt pre-colecţii ale anului 2018 reprezentând o prefaţă a ceea ce o să găsim în magazine începând cu luna noiembrie a acestui an.

De la ce au pornit? De la oamenii din înalta societate care în timpul sezonului rece pleacă în croziere de lungă durată. Bineînţeles, aceste croaziere sunt ocazii în care doamnele (iniţial aceste colecţii au fost gîndite doar pentru femei, lucrurile s-au mai schimbat între timp) îşi etalează ţinutele astfel că marile case de modă, ChanelDiorGucciMarc Jacobs, sau Ralph Lauren trasează  aceste colecţii care au rolul de a aduce într-un sezon rece, haine inspirate din vacanţă, haine aflate într-o antinomie cromatică cu sezonul rece.

În ceea ce mă priveşte, în colecția Resort 2018 nu văd schimbări majore faţă de anul acesta, adică se păstrează multe dintre pattern-uri, dungile sunt peste tot, piesele cu un umăr gol, cămăşile albe parcă devin din ce în ce mai atipice din punct de vedere al croiului, tartan-ul şiiiii şosetele (în combinaţia mea preferată cu sandale sau stiletto, acesta fiind un motiv pentru care vreau să treacă vara).

Elementele de noutate , rochiile lungi în combinaţie cu sacouri office, o întreagă paletă  de trench-uri (cu tot felul de decupaje în special în zona umerilor, mix de texturi- must have-trench din piele, rochiile de seară de inspiraţie grecească- tip zeiţă.

Colorblockingul este încă prezent! Am vorbit pe larg despre acest curent aici:https://www.republikanews.ro/cum-asortam-culorile-hainelor-sfaturi-de-stil-de-la-bloggerul-loredana-chelba/

Ah, şi multe imprimeuri care te duc cu gând la portul tradiţional românesc!

Se pune foarte mare accent pe haine relaxate. Eu înţeleg asta ca pe o încercare de influenţare a stării noastre de relaxare începând din exterior.

În 2018, mai mult ca niciodată se poartă influenţele vintage!

Vă salut colorat,

L

 

Outfituri de vacanţă.

Ştiu, v-am zăpăcit cu vanţa asta, gata abandonăm subiectul pînă la anul, am zis totuşi să las aici câteva fotografii care îmi sunt dragi şi informaţiile legate de locurile  de unde mi-am făcut bagajul de vacanţă.

Ce să zic, asta e, eu sunt genul care se dă cu gloss la plajă şi căreia-i place să fie dichisită şi în timp ce zace pe şezlong. Nu e uşor, dar pasiunea cere sacrificiu.

Enjoy!

Pantaloni de blugi Meli Melo Exclusive

Sandale Office Shoes (aflate acum in reduceri)

Costum de baie întreg Meli Melo Paris

Pălărie Meli Melo Paris

Costum de baie Armani, Collective Băneasa

Pălărie făcută pe comandă Chic Fleuriste

Acelaşi costum Meli Melo Paris

Ochelari Polaroid (Optiblu)

Eşarfă Chanel

Cerceii mamei

 

Papuci de plajă Meli Melo Paris

 

Pantaloni scurţi Meli Melo Paris

Pălărie Meli Melo Paris

Cămaşă de blugi & pantaloni scurţi Zara

Colier Meli Melo Paris

Pantaloni Meli Melo Exclusive

Maieu Guess (Băneasa Shoping City)

Cămaşa  & Cercei Meli Melo Exclusive Băneasa

Pantaloni Zara

Rochie Zara

Viața băgată la clor.

Seri de vară timpurie,  miros de salcâm plimbat de adieri ușoare de vânt,  rufele mamei albe înălțate pe sârmele care luceau în lumina soarelui, mama cu rochia ei până la genunchi, fără mâneci, scoțând apă din fântâna din curte, cu mâinile  roșii ca niște pernițe, de la detergenții folosiți în exces.

Spălatul rufelor pentru mama era ca un ritual. Totul trebuia să fie imaculat. Îmi amintesc ca pe la 7-8 ani aveam un llighenuş roz, al meu, în care spălam batiste și șosete albe. Mama le lua la mâna după. Era musai  să nu aibă vreo pată.  Mama mereu îmi spunea : „Poți să fii cucoană pe stradă dacă rufele pe sârmă nu sunt ca spuma laptelui, e de prisos. ”

De fiecare dată când spăl rufe înjur reclamele la Vanish.  Vanish mi se pare o mare minciună :))

Azi, ca o gospodină nebună mi-am selectat albiturile si le-am băgat la clor. Albul imaculat de după mi-a dat o stare de bine :))

Acum vă las, mai am de aspirat, gătit, culcat pui mic și apoi, pregătiri! Diseară avem o nuntă și habar nu am ce îmbrac.

Vă pup!

  • L

d

 

Uneori e mai bine să privești.

Întotdeauna mi-a plăcut sa încerc cam tot ce se poate încerca. Să experimentez, sa descopăr ce-mi place, să pot să zic „și eu pot face asta”. Sunt câteva lucruri care refuză să se prindă de mine. Ok, nu doar câteva. Sunt cam acestea: handbalul, baschetul, tenisul, patinajul, înotul, jocurile de societate și schiatul (listă update tău acum 7 minute).

Deși am avut tentative de a învață, n-a mers. Azi am hotărât să încerc din nou. Mi-am luat totuși de acasă o carte pentru orice eventualitate. Zis și făcut! Am mers cu toții, am închiriat schiurle, mi-am pus costumul meu mov luat la pachet acum 5 ani cu bucătăria mea mov…)

Deznădejdea m-a cuprins din momentul în care mi-am pus picioarele în clăparii reci ca gheață, am murmura  un „ce caut eu în viața mea” și am  continuat. Am ajuns cu chiu cu vai pe pârtie, hop și eu pe schiuri. Deşi am dat un spectacol aproape mut în 30 minute am reușit sa fac toate privirile să se îndrepte către mine. Și nu admirativ. Fă mă plugul că-ți rupi gâtul! Bețele sus! Ai grija la copiii din față! Nu mai râde ca nu e de râs!

Da, când realizam  că sunt efectiv incapabila de a-mi coordona creierul cu picioarele mă apuca un râs aproape isteric :)))Am prins viteză de câteva ori și aproape că m-am bucurat de plimbarea epică printre brazi. Știam că o să ajung rapid jos și ca trebuie sa opresc. Nenorocitul de plug! Habar n-aveam cum o să fac asta, dar trăiam clipa. Mi se făcuse frig și simțeam cu disperare nevoia de a bea un cappuccino. Disperarea din ochii lui Chelba gândindu-se ca o să-i compromit valoroasa zi de schi era de neprețuit. 

Ca o semi pitipoanca ce sunt, am pus clăparul în prag și am zis: gata! Am dus schiurile, m-am schimbat și am găsit cel mai cozy ( :))))) ) loc de lângă pârtie, mi-am scos cartea, încărcătorul la telefon și o să mă bucur de ziua asta petrecând-o absolut asumat. Asta sunt! Și am mare noroc! Cappuccino e halucinant de bun și  Bukowski e într-una din zilele lui bune 🙂

Mai arunc din când în când privirea  pe fereastra la marea de oameni și omuleți care se bucura de aceste activități neînțelese pentru gândurile mele blonde.

P.s: dacă vrei să vezi cât de ușoară ți-e viața, încălță pentru 30 de minute nişte clăpari. Mie nu-mi mai trebuie decât în varianta cu flori, din fotografie 🙂

X,

L

Dă inima mai tare.

Aceste rânduri sunt despre a asculta.

Acesta este un articol despre inimă, despre mine, despre tine și despre ei.. Nu, nu este un articol despre dragoste. Ai auzit că vorbim de inimă și hop crezi că despre asta e vorba? Nu, inima nu este sinonimă cu dragostea. Despre inima ta vorbesc. Ea e sinonimă cu tine, doar cu tine. Ai mai asculată-o în ultima vreme? Ce mai zice? E happy? Să nu-mi spui că nu mai vorbește cu tine! Poate are un motiv serios! Inima nu se supără așa cu una cu două! Poate nu-i convine să vorbească așa ca o moară hodorogită.

Nu vă mai holbați așa, nu am luat-o pe arătură. Doar o vorbă să-ți mai spun. Știți deja că iubesc oamenii și unii dintre ei par să mă iubească înapoi, și știți de ce cred asta? Pentru că îmi vorbesc, iar eu îi ascult. Încerc ca atunci când vorbesc să fiu acolo, să empatizez cu ceea ce spun chiar dacă nu e simplu. Fiecare le are pe ale lui, o să ziceți. Așa e. Și?

Din toate discuțiile pe care le am în ultima perioadă doar o concluzie țipă!  Oamenii au început să se revolte pe lăuntric. Iar ridicați din sprâncene?

Păi , da! Oamenii devin răzvrătiți pe ceea ce este corect socialmente vorbind și încep să-și asculte vocea care vine din interior. Fie că vorbim de pasiuni, cariere, dragoste (chiar dragostea are plural?) sau orice altceva  care le conferă un zbucium aparte. Oamenii încep să-și dorească din ce în ce mai mult altfel de împliniri. Vor să se simtă fericiți, no matter what. La naiba cu „așa trebuie”, „așa e mai bine” „așa vrea mama, așa vrea tata” așa vrea șefu, etc etc! Apăi, să ne ferească ăl de Sus de omul care a hotărât să-și dea șansa la fericire!

Reinventarea hanoracului.

Nu trebuie să fii mare specialist în modă ca să îți dai seama despre ce e vorba. Moda este despre reinventare, readaptare, creativitate și atitudine. Altfel, explicați-mi mie cum s-ar fi putut gândi cineva să transforme banalul hanorac pe care ți-l puneai pe tine repede când fugeai la sala de sport sau la cumpărături, într-un must have pe care îl poți purta cu fuste din materiale prețioase și tocuri?

Încă din 2016 marii designeri au inclus în prezentările lor aceasta piesă vestimentară gândită în combinații care mai de care mai interesante și mai șocante, dacă este să ne gândim inclusiv la materialele cu care  se asociază.

Sigur că am îmbrățișat acest trend, recunosc, cea care m-a convins a fost Rihanna,  mi-au plăcut foarte mult câteva outfituri pe care m-am gândit să le construiesc și eu. Bineînțeles că hanoracele purtate de Rihanna nu sunt chiar  obișnuite dacă este să ne uităm la preț, sunt hanoarace de lux, Vetements  și  costa cam 900 euro unul 😀

Noi ne descurcăm cu variante mai ieftine/mult mai ieftine că suntem fete istețe, nu?

Eu mi-am achiziționat deja 3 modele cu care abia aștept să mă joc.

Am văzut foarte multe variante de hanorace potrivite pentru outfiturile pe care vi le propun, în actuala colecție H&M.

Be brave,

L

_wan0873_jpg_1683_north_499x_white

 

 

Hanorac cu fente pe laterale

129,00 LEI
hmprod (1)

 

 

30306476703_c064b2a59f_o

30306477593_66880780c5_o

 

Hanorac

89,90 LEI
CULOARE: Negru
hmprod (2)

30306478943_a712da9251_o

Hanorac din molton

62,90 LEI 89,90 LEI
CULOARE: Verde
hmprod (3)

30306480553_75dcb1d4d2_o

bbf0452c53cd9166ccb71b85eefce102

2B4A8F3A00000578-3194547-image-a-55_1439365546157

bd183834a364388d341159b391b5ba9b

bd154cde76e3d6dca9b2d449950b677c

 

elle-trends-fall-2016-hoodies

Hoodies-For-Women-Street-Style-25

mood_hoodie_jpg_8318_jpeg_813.jpeg_north_499x_white

Hanorac

89,90 LEI
New Arrival
hmprod

Next hair level, please. Accesorii.

Salutare,

Săptămâna trecută, prietenele mele de la Bluette s-au pus la curent cu cele mai noi tendințe în hairstyle în cadrul unui seminar de cocuri, organizat în salon, sub îndrumarea unuia dintre cei mai mari traineri de la noi. O mare de coafuri îndrăznețe, o reinventare a clasicului. Foarte curând o să împărtășesc cu voi  fotografii astfel încât să vă inspirați si să știți ce cereți la următorul eveniment.

Ce se mai poartă anul acesta? Accesoriile de păr! Am pregătit pentru voi câteva poze care sper să vă inspire! Aruncati elasticle si  fiți creative!

hairstyles-and-hair-accessories-for-2017

BENTITA cu flori Meli Melo Paris

PRET: 34,99 RON
Cod produs:
D03REK2550135-CL16V
 bentita-cu-flori-971
Cod produs:
D03REK2210108-VE16V
bentita-cu-flori-7308

Bentiță cu nod H & M

19,90 LEI

http://www2.hm.com/ro_ro/productpage.0468897001.html

hmprod

Eșarfă îngustă H&M

29,90 LEI
CULOARE: Albastru-închis/cu dungi
hmprod (1)

ESARFA matase naturala, verde Meli Melo Paris

PRET: 39,99 RON
Cod produs:
E40KMNLTGRN-2-CL17V
esarfa-lunga-verde-968

landscape-1476887486-hbz-the-list-index

PIEPTAN-ACCESORIU de par metalic

Meli Melo Paris

PRET: 29,99 RON
Cod produs:
D08KRN0000007-CL15T
b5d1dca08fd5dc5a007b459fe17b12b302359083

 

rodarte-beauty-spring-summer-2016-nyfw2

d8debf42169fe75d8354eed37ef1bdd6

CLAMA subtire, animal print Meli Melo Paris

https://melimeloparis.ro/produse/clame-de-par/clama-subtire-animal-print-d04nvr0000405-cl16t.html

PRET: 9,99 RON
Cod produs:
D04NVR0000405-CL16T

clama-subtire-animal-print-2536

 

CLAMA dreptunghiulara, neagra

Meli Melo Paris

PRET: 9,99 RON
Cod produs:
D04NVR0000272-CL16T
https://melimeloparis.ro/produse/clame-de-par/clama-dreptunghiulara-neagra-d04nvr0000272-cl16t.html
clama-dreptunghiulara-neagra-4441

fall_winter_2016_2017_hair_accessories_trends_tiaras_headbands2

AC coc metalic, cu cristale

Meli Melo Paris

PRET: 17,99 RON
Cod produs:
D01KJF000B103-CL16T
ac-coc-metalic-cu-cristale-7631 (1)

AGRAFA par cu flori din pietricele

PRET: 9,99 RON
Cod produs:
D02KJF000B113-CL16T
agrafa-par-cu-flori-din-pietricele-9852
Cod produs:
D02KJF0B124-1-CL16T
agrafa-de-par-aurie-rotunda-3079

Cu drag,

L

Dragoste inegală. Poate e rândul tău să fii inima cea mare.

Astăzi am avut geniala inspiraţie de a-i cumpăra  fiicei noastre  o cutie mare cu plastilină. Timp de trei ore am toooot creat, bineînţeles, mă alint, fericirea din ochii ei a meritat fiecare secundă în parte! Priviţi poza din articol!

Mami, vreau o inimă maaaaare, maaaare! După care, revine,  acuum vreau o inimăă micăăăă. micăăă! Zis şi făcut. Fără să mi se spună, le-am unit! Hmmm…Ca tablou general, pare o porţie de dragoste, nu? O porţie de dragoste inegală. Poate aşa cum se întâmplă uneori în viaţă, respeciv în dragoste. Unul are mai multe de dat, celălalt mai puţin, unul îşi pune întraga inimă pe tava celuilalt, pe când perechea e mai reţiută în a face asta. Poate că asta nu se întâmplă mereu, pentru că dragostea nu are cum să fie atât de nedreaptă ca în ‘”tabloul” de mai sus, poate inimile din imagine fac cu schimbul. O dată una, o dată cealaltă.

Vine februarie, vin sărbătorile dedicate dragostei, vin şi haterii care spun că dragostea trebuie sărbătorită în fiecare zi, vin şi eu şi spun că e imposibil să faci asta şi că n-ar fi rău să pregăteşti o surpriză drăguţă celui de lângă tine, măcar o zi pe an, nu trăim în filme…

Am şi nişte propuneri  premium, ca să nu te ia capul încercând să găseşti ceva wow!

Mai jos aveţi toate detaliile despre ofertele deosebite puse la dispoziţie de prietenii noştri de la Sky Center Păuleşti! Îndrăzneşte ca de data asta, să fii tu inima cea mare 🙂 Poate  e rândul tău!

  1. Pachet Spa pentru 2 persoane, masaj in salina cu sare de Himalaya, acces sauna umeda, uscata, bazine de relaxare, jacuzyy feet, zona de relaxare, hamam, cokctailuri. Pret:290 lei
  2. Cina la Sky Lounge sau Sky Restaurant. Celebrează dragostea într-un mod special la Sky Lounge.  Pe 14 februarie, începând cu orele 20:00, surprinde persoana iubită cu o cina perfectă pe ritmuri de saxofon într-o ambianță romantică.

Invitat special: Lori Sax.

Meniu propus:

Meniu

Mousse de foie gras cu dulceață de ceapă
Cupă cu salată de țelină cu pui și julien de portocală
Tartă de castravete cu creveti și caviar rosu
Carpaccio de vițel cu baby spanac și parmezan
Midie verde marinată cu legume și aceto balsamico

Preparat de bază la alegere

Piept de rață marinat cu sos de soia și miere, gătit la cuptor, servit cu cartofi fondant, sparanghel sote și sos de cafea

Sau

File de dorada servită cu piure de hribi și julien de ardei învelit în prosciutto crudo și sos mediteranean

Desert

Macarons cu cremă de zmeură

125 lei/pers

* Meniul este opțional, se poate comanda și din meniul a la carte.
Invitat special Lori Sax

Rezervari la 0727 592 582/0372 726 066

Hotel

Spoil your soulmate on a special day!

hotel

valentinesday-spa

valentinesday

Nebunia nu-i aia din acte. De madam Floarea.

Ce e pentru mine nebunia? Chestiile alea tâmpe pe care le fac uneori și de care râd în principiu doar eu sau maximum încă o persoană :))

Cum ar fi:

-acel moment când am senzația că sunt foarte șmecheră și stilată și mă trezesc la unele evenimenet îmbrăcată elegant în partea de sus, coafată, machiată și cu…espadrile de câmp…la un eveniment monden.

-sau când mă cred la Hollywood și arunc doar un sacou peste te miri ce petrecându-mi toată seara ținând părțile sacoului cu mâinile ca să nu pățesc alte alea, printre care să mă dea Mr Che afară din casă.

-când mă entuziasmez atâât de tare că îmi fac timp să-mi spăl mașina încât plec la spălătorie, pe jos…fără ea.

-când mă apucă crizele de personalitate și cred că soluția tuturor problemelor mele este să-mi închid culoarea părului. Și, în consecință, stresul pe care i-l provoc apoi prietenei mele cu motivația că mi-e taaaare dor de cosițele mele blonde

-când beau un cappuccino și de entuziasm că mi-a plăcut mult, îmi mai iau unul la pachet pe care bineînțeles că nu pot să-l mai beau

-când mă apuc noaptea să redecorez casa

-când mi-am comandat o bucătărie extra  MOV și mi-am luat parchet și gresie neagră, că na, eu îs foarte talentată și în design interior pentru că mi-am luat șifonier alb și blăniță tot albă în fața lui.

-când m-am măritat civil în bocanci roz și rochie neagră

– când îmi fac un outfit mișto, zic că nu mai schimb nimic la el și atunci când sunt pe picor de plecare, îmi pun repede niște șosețele drăguțele indiferent ce aș purta în picioare

-când îmi fac doar coafuri ciufulite și fetele de la Bluette mai încearcă pe ici pe colo să repare răul gândit de mine, cu un pieptăne, cu nițel fixativ..

-când îmi iau fața senzuală de făcut poze (care numai senzuală nu e)

-când îmi umplu toată casa de floricele, transpuse  în orice:  pe unde pot (pe lenjeria de pat, pe cuvertura de pat, pe săpunieră, pe draperii (urmează)  peeeeeste tot!

Mie ar trebui să mi se spună Madam Floarea, nu știu cum mă poate suporta bărbatul cu atâtea flori în jurul meu…

Apropo, vă las, mă duc să-mi iau niște floricele, nu prea am mai găsit și plânge casa fără ele!

Nebunia unui om este suma aceea care deși nu este politically correct te face să fii TU!

restul..în episodul următor.

paaaa!

L

Totul despre codurile vestimentare

Ca să vă imaginați cum arată un eveniment la care participanții respectă dress code-ul, imaginați-vă cum arată un oraș ca…Barcelona, ca imagine de ansamblu! Unde nu este permis ca fiecare să construiască cum îl taie capul pentru a nu afecta imaginea orașului. Ei bine, pentru ca un eveniment să se prezinte excepțional invitații trebuie să arunce privirea pe invitație și să se documenteze (în cazul în care nu știu) cu privire la dress code-ul impus.

Respectarea dress code-ului reprezintă o dovadă de respect față de organizatorii evenimentului la care aveți onoarea de a participa.

WHITE TIE (cel mai înalt nivel de elganță) este cel mai  prețios și strict dress code deoarece el nu lasă loc de interpretări. Doamnele trebuie să poarte  rochii lungi, de seară, optând pentru mănuşi trei sferturi din satin.

Domnii își vor face apriția cu frac cu redingotă coadă de rândunică, cămaşă din material piqué /Marcella(ca să vă faceți o idee este materialul acela clasic de la Lacoste), cu guler apretat şi butoni. Sunt permise vestele albe și  papionul alb. Nici mănuşile albe sau gri nu sunt de neglijat. Pantofi din piele neagră.

BLACK TIE  este codul impus de obicei  pentru evenimentele formale care încep după ora șase seara, sau după apusul soarelui în lunile de iarnă. Black tie este un hibrid între white tie și ținuta business.

Recomandări doamne: rochiile pot fi mai scurte (mai scurte decât cele de la white tie), dar elegante, din materiale prețioase,  se poate opta și pentru rochițe de coktail în condițiile în care  fusta nu trece de genunchi și pantofii sunt purtați cu ciorapi.

*Pantalonii sunt de evitat la evenimentele cu dress code black tie, aceștia fiind mai aproape de stilul business.

*Geanta pe care o alegi la un eveniment black tie trebuie să fie din același material, culoare sau croială cu ținuta.

*accesorizare minimă, pantofi recomandați stiletto negri  sau o pereche de sandale fine, neaparat cu toc subtire.

*se poate opta și pentru ținută în două piese, recomandabil fustă și bluză, una dintre piese  trebuie să fie dintr-un material prețios.

Bărbații:  Costum tip Smoking de culoare neagră sau albastru închis, cămașă albă și papion

BLACK TIE OPTIONAL/ FORMAL este puțin mai permisiv decât BLACK TIE. . În ceea ce privesște doamnele, ele vor purta rochii lungi, elegante sau maxim rochii de cocktail, elegante. Bărbatul poate renunța la frac pentru un costum într-o nuanţă închisă. Doamnele pot opta pentru bijuterii statement.

COCKTAIL- cel mai popular dress code. Practic, ținuta de cocktail face trecerea de la stilul de zi la outfituri de seară.

Domni: preferabil costume în nuanțe închise

Doamne- rochii scurte sau trei sferturi. În ceea ce privește culorile, cocktailul este mai permisiv, te invită la creativitate, poți opta pentru culori aprinse sau imprimeuri, alături de accesorii statement!

Pont: materiale fac diferența la acest tip de ținută. Alege materiale fine în partea de jos, cum ar fi mătasea sau  satenul  combinate în partea de sus e materiale mai rigide.

!!!little black dress este răspunsul pentru acest dress code!!!

Apropiat de dress code-ul Cocktail este dress code-ul Festive care este de fapt un cocktail accesorizat în ton cu ocazia( Revelion, roşu pentru Crăciun sau Valentine’s Day, etc.)

BUSINESS FORMAL-îl întânim de regula la petrecerile corporate. Pentru doamne recomandăm  deuxpièces urilecu aer elegant (atât fusta, cât şi pantalonii sunt în regulă), sau, alternativ, o rochie cu croială clasică şi sobră.

BUSINESS CASUAL este de fapt o combinaţie între părţi ale  ţinutei de business tradiţionale  cu unele haine mai relaxate.

Femeile pot opta pentru fuste creion şi cămăşi în nuanţe tari sau cu imprimeu.

*cămașa albă și eșarfele sunt  un must, de asemena pantoful închis, cu toc, și geanta bine proporționată și de calitate!

*outfit de zi, în culori pastel sau neutre, la care se adaugă elemente de stil business, cum ar fi un sacou sau blazer

*dress code-ul smart casual permite purtarea blugilor, cu condiția să fie de culoare închisă, relativ drepți și strâmți și purtați cu tocuri sau sandale mai elegante.

*jeans +top elegant

*fustă creion+top fără mâneci

*pulover și pantaloni drepți

CASUAL /INFORMAL înseamnă RELAXARE!

Recomandări- jeans, tricou, sneakers, geacă din piele. blugi boyfriend, bluze supradimensionate, cămăși oversize, etc

În toate cazurile părul, machiajul și manichiura trebuie să arate perfect!

Cordial,

Loredana

 

 

 

 

 

Permiteți-mi ca mai jos să vă expun principalele tipuri de dress code și semnificația acestora.

 

Trendul sandalelor cu șosete un fel de Tudor Gheorghe și Guns’n Roses la un loc!

From ‘a fashion don’t’ to ‘a fashion do right now’!

Dacă și tu probai când erai mică sandalele cu toc ale mamei încălțată cu o pereche de șosete, cred că ai avut un fler de designer pe care nu l-ai dezvoltat :))

Sandale și șosete. Două cuvinte absolut oximoronice, ai zice. În lume, există chiar o asociere a lor cu ideea turiștilor fugăriți, prinși în ofsaid de o vreme capricioasă 😀

Și totuși, deja știți că trăim vremuri nebune, unde, da, este posibil să porți sandale/pantofi eleganți cu șosete.  Deși multă vreme această combinație a fost abolut de neacceptat, atât pentru femei cât și pentru bărbați, în primăvara lui 2016 s-a dat startul acestei nebunii și pentru bărbați,  cu ocazia Men’s Fashion Week unde am regăsit combinația avangardistă în foarte multe prezentări ale marilor designeri , cum ar fi: Versace, Bottega Veneta sau Calvin Klein . Vă vine să credeți sau nu, nimic nou sub soare, acest trend este de fapt o reinventare a modei anilor ’50!

Dincolo de faptul că această combinație atrage atenția, iar daca optezi pentru modelul de sandală și ciorap, corect, efectul vizual este absolut fabulos, plus că este foarte comod!

Eu? Iubesc combinația aceasta! Am purtat-o deja toamna aceasta, am avut o senzație de „au innebunit salcâmii și tu vrei să fiu cuminte” pe fundal de November Rain, al celor de la Guns N’ Roses.

Și ce să mai, mi-a fost și bine din punct de vedere termic :))  În mod normal n-aș fi putut ieși afară din casă în sandale, într-o seară de octombrie.

Designerii recomandă ca atunci când purtați sandale cu șosete  să aveți grijă să lasați piele la vedere, între ciorap și fustă/pantalon ca să nu obții un efect de fugit de acasă în pijamale, mai ales când e vorba de sandale cu talpă joasă.

Ideea este simplă, aveți grijă ca modelul sandalei să fie unul care se pretează, nu merg sandalele cu talpă/toc care te duc cu gândul la vară, alege un model de sandală mai robust, o talpă de lemn sau alt material rigid, iar șosetele trebuie să contrasteze ca și nuanță/material cu sandala.  Creativitatea nu trebuie să aiba limite, dar fiți atente, linia între cool și penibil este foarte subțire. Conchid, dacă nu ai curaj vestimentar în general, nu purta asta, o să se vadă pe tine și rezultatul wow va fi bau, vorba domniței de Alba.

Cu drag,

Loredana Chelba

fashion-2014-05-socks-sandals-00

fashion-2014-05-socks-sandals-00

socks_ff

socks3

 

 

Eroare de conectare.

Durerea de a pierde pe cineva e cruntä. Înţeleg asta foarte bine,mai bine decât vă imaginaţi, dar am o ușoară stare de rău care mă încearcă când văd scrisori pe facebook destinate persoanelor care au plecat dintre noi. Poate forma asta de exprimare ajută pe cel suferind să treacă peste, poate incurajarile primite în urma acestor postări fac asta sau poate că….sau poate că…facebook ul ăsta ne-a acaparat atât de tare încât sperăm că cineva, acel cineva ne aude, undeva.

Dar din păcate, acolo unde ne-au plecat oamenii dragi  nu e wi fi…iar news feedul nu se mai încarcă…

Cordial,

L

Cum adică lăcatuș mecanic?

Salutare,

Ieri mi-am însoțit un client la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Am plecat de acolo deprimată văzând cam cum arată viitorul României. Nu, nu am chef de dramatizări la sfârșit de săptămână, dar imaginea sutelor de tineri pe ale căror fețe se citea ignoranță crasă a fost destul de șocantă.  Tineri de abia ieșiți de pe băncile școlilor care au venit la un târg de joburi doar ca să semneze condica (pentru că am aflat că sunt obligați să apară la astfel de evenimente că altfel li se taie indemnizația de șomaj). Am tot discutat cu oamenii de acolo în speranța că identificăm un vinovat. Părinții zic eu, societatea și statul zice prietena mea, D. Stop!

După părerea mea, chiar nu e vina niciunuia (sau poate au o mică vină) dintre cei enumerați mai sus! Dorința de a nu fi un loser este singura care te poate mobiliza în viață. Dorința de a fi independent, de a-ți depăși condiția, de a îți câștiga existența și de a fi un exemplu decent pentru copilul tău! Da, sutele de tineri prezenți ieri sunt încă niște copii. Dar istoria socială ne spune că în general aceștia sunt cei care își fac cel mai devreme familii și fac copii cu duzina. Copii care sunt condamnați din start la o viața cel puțin la fel de chinuita ca cea a ”părinților copii”

Sunt n exemple de oameni care au reușit în viață fără vreun sprijin de acasă sau din altă parte. Pentru că au muncit.  Nu vorbesc de tinerii de pe la țară care săracii chiar nu au acces așa simplu la un job, (și totuși aceia vă garantez că se trezesc dimineața și pleacă cu ziua prin sat, chit că își câștigă masa din ziua respectivă și încă 20-30 lei), vorbesc de cei pe care i-am văzut ieri, din inima orașului. Să reușești în viață nu înseamnă neapărat să ai vreo profesie nobilă, orice muncești ca să îți câștigi păine e demn.

Am văzut bărbați, că la 20 și ceva de ani nu prea mai ești băiețel, care se plimbau printre angajatori fără să pună vreo întrebare legată de joburi și credeți-mă au fost vreo 500 de joburi scoase la concurs. Tot aceștia afișau zâmbete resemnate când întrebau cum adică lăcătuș mecanic? Deși se presupune că terminase o școală, nu neapărat de specialitate, o școală.

Am văzut tineri cărora nu le pasă de ei, de fapt. Asta mi-au transmis. Am văzut fete  coborâte din pat și venite acolo, nepieptănate, în colanți și cu urme de pernă pe față.

Vrem o țară ca afară. Vrem să fim „menegeri” cu toții. Părinții noștri care au făcut poate meserii necalificate, în schimburi,  au fost niște fraieri, n-au avut demnitate… Iar munca nu mai e brățară de aur, brățara de aur updatată zilelor noastre  arată ca în poza de mai sus, să ne înțelegem!

Trist.

 

 

Femeia și aspiratorul. Etapa aspirator.

Cred că fiecare dintre noi are o anumită perioadă în care simte că e acea perioadă de la care trebuie să ia totul. Când simte că  viața îi face o ofertă, take it or leave it. Când se crede superwoman și ignoră că ziua are 24 de ore, ca ea trebuie să aiba măcar 3 mese pe zi, că nu e un robot, etc, etc.

De vreo 2 săptămâni încep să am probeleme cu somnul. Nu am avut vreodată. M-am obișnuit să o adorm pe Agnes și apoi să ma trezesc să mai fac una alta. E nebunie, m-a apucat frecvent ora 2 aproape o luna, consecutiv. Adorm, apoi mă trezesc în jur de 5, fresh, fresh. A doua zi bineînțeles că sunt obosită. Încotro alerg? Încotro alergăm? De ce focul ăsta continuu? Habar nu am. Zielele trecute mă gândeam uitându-mă la niște poze că simt cum mi se schimbă perspectiva asupra modului în care privesc viața,  asupra oamenilor din jurul meu, până și asupra gusturilor vestimentare, de la zi, la zi. Am senzația că îmi recunosc greșelile aproape chiar înainte de a le comite, am senzația că fiecare situație cu care mă confrunt zilnic îmi oferă o lecție. Am senzația ca învăț. Am senzația că nu trebuie să ratez nimic pentru că aș rata o cărămidă din fundația anilor ce vor veni. La asta mă refer prin etapa aspirator. Cred ca nu doar eu trec prin asta, nu?

Sau poate la mine se resimte mai puternic pentru că eu de ceva timp încep să mă și autoextrag din  haos. Pentru că da, eu sunt  haosul  în persoană. Creez haos, respir haos ca mai apoi să fac ordine în el. Asta era plăcerea mea. Cum să gestionăm corect această etapă? În teorie, cred că ar trebui să o iei încet, cu calm și fără să neglijezi vreun aspect al vieții tale. Ai nevoie în principal de 2 obiecte, un pix și o agendă! Să te organizezi! :)))))) În rest, cred că e timp suficient de învățat, cred că trebuie să ne trăim viața mai relaxat, ocupându-ne atât de cariera, dar în principal de familie. Adică, un fel de alege zâmbetul 🙂

Romanian Fashion Philosophy- Day 1

Ce zi frumoasă! Mai ales că tocmai am făcut o selecție cu ținutele mele preferate din prima zi a Romanian Fashion Philosophy! Când privesc pozele de la prezentarea de ieri, îmi vine să reinterpretez o replică a lui Carrie Bradshow, în Sex and the city, care ar suna readaptat, cam așa: În fiecare an, există o perioadă în care femeia bucureșteană (sau nu) trebuie să-și lase în spate trecutul privind cu încredere în viitor. Această perioadă poartă numele de Romanian Fashion Philosophy.

Abia aștept să ajung mâine!

Până atunci, enjoy!

 

14717242_1130085320402720_2682995383393873226_n 14717121_1130086567069262_2812993173876706004_n 14716362_1130084910402761_7561803905782672331_n 14716180_1130085200402732_2090145441790251534_n 14716037_1130085150402737_6051216580674124048_n 14705853_1130086503735935_7723075108458729685_n 14690881_1130085417069377_2657404248743239079_n 14680497_1130085567069362_7749472641370085013_n 14671327_1130086760402576_510574067363252720_n 14671269_1130085117069407_8054873157674121098_n

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Romanian Fashion Philosophy- Moda privită altfel.

Filozofie în modă sau modă în filozofie?

Aflați răspunsul, între 12-14 Octombrie 2016 când   va avea loc la Palatul Bragadiru, București, prima ediție a Romanian Fashion Philosophy .

De ce cred că acest eveniment este diferit? Pentru că vine cu un concept diferit, ușor avangardist, care își propune să aducă în lumina reflectoarelor  pe de-o parte,  designerii de top ai momentului și branduri renumite din industria de modă, DAR pe de altă parte oferă o șansă de afirmare  celor mai talentați dintre absolvenții facultăților de design vestimentar.

Peste 25 de designeri și branduri din țări precum România, Italia, Germania, Rusia sau Grecia își vor prezenta cele mai noi colecții dând ocazia presei de specialitate să-și însușească trandurile următorului sezon.

Evenimentul este conceput a avea două componente: una de expo (unde publicul poate intra liber pentru a vizita și/sau cumpara, expozanți find designerii/brandurile participante la eveniment și alți parteneri) și alta de prezentări de modă (din 45 în 45 de minute, cu pauze pentru social networking, activări de produse, degustari de vinuri etc.) unde se poate intra doar pe bază de invitație. Gazda evenimentului va fi supermodelul Cristina Maria Sărăcuț împreună cu celebrul critic de modă MARCELLOUS L. JONES (TheFashionInsider.com Magazine!!!!)

Peste 25 de designeri și branduri din țări precum Italia, Germania, Rusia sau Grecia își vor prezenta cele mai noi colecții. Dintre aceștia amintim: Cannella, Giovanni Fabiani, CM CREAZIONE, Institutul de Modă Salomeia Truță, Di Vero, Lena Criveanu, Claudia Rawlings, Celebrity Skin, Alexandra Călăfețeanu, Marie Ollie, Lui by Luisa, LYK, Evgheni Hudorojcov, Mineli.

PARTENERI MEDIA PRINCIPALI: Fashion Insider Magazine prin invitatul special, criticul de modăMARCELLOUS L. JONES și Fashion Channel care va transmite live de la Romanian Fashion Philosophy A/W 2016 în calitate de partener media oficial al evenimentului.

În cadrul evenimentului Camera de Comerț Italiană pentru Balcani, împreună cu Camera de Comerț Româno-Britanică  vor organiza o serie de întâlniri B2B între “buyerii” români din sectorul de modă și firmele italiene prezente la Romanian Fashion Philosophy.

Cu ocazia evenimentului Romanian Fashion Philosophy A|W 2016, Camera Italiană pentru Balcani  va fi prezentă cu o delegație de firme italiene, luxury brands. Pe 12 octombrie, la Palatul Bragadiru, brandurile își vor prezenta ultimele colecții într-un concept intitulat – Italian Fashion Bucharest. Firmele vor fi prezente și între 12-13 octombrie în zona de expo unde vor întâlni “buyerii“ români cu scopul de a favoriza și implementa schimbul comercial din sectorul modei între Italia și România. “Gemona Vasile, Camera de Comerț Italiană pentru Balcani.

În final vă mărturisesc că m-a onorat  propunerea primită din partea organizatorilor, aceea  de a fi blogger oficial al evenimentului. O să vă țin la curent cu ce se va întâmpla săptămâna viitoare!

Conchid, săptămâna viitoare respirăm modă. Sună bine!

L

Ce se întâmplă, Andreea Coman? Se întâmplă ZenDiet. Gata cu scuzele.

Bună dimineaţa,

M-am apucat să scriu articolul acesta care aşteaptă de ceva vreme în Draft în ideea în care o să storc nişte energie din el, la miezul nopţii. Perioadele stresante, când dormi puţin, mănânci când apuci, te dau peste cap, chiar dacă nu simţi imediat.

Acum ceva vreme eram extrem de sârguincioasă în alegerile pe care le făceam pentru un stil de viaţă sănătos. Şi îmi era bine. De ceva vreme, e prima dată când mi-o zic cu voce tare, am cam dat cu bâta în baltă şi poate nici nu realizam, daca nu mă vedeam cu Andreea Coman, la un cappuccino,acum vreo săptămână.

Andreea Coman este proprietarul unuia dintre cele mai inovative business-uri din Ploieşti. Zen Diet. De ce e inovativ?

Răspunsul mai jos.

 

1.       Cum e viaţa ZEN?
Viaţa Zen este o experienţă extrem de frumoasă la care am visat de când 
eram mică. Pasiunea pentru nutriţie, materializată în studii de specialitate, mă ajută să dau un start oamenilor 
către obiceiuri sănătoase.


2.       Cum a luat Andreea Coman decizia de a crea un concept atăt de 
diferit pentru piaţa locală? 
Ideea ZenDiet -preparare şi livrare a dietelor de slăbit şi a curelor de 
detoxifiere a venit în momentul în care am realizat cât de mult m-au 
ajutat pe mine.
În urmă cu 5 ani am fost diagnosticată cu neoplasm. În perioada de 
recuperare, curele de detoxifiere şi sucurile din fructe şi legume m-au 
ajutat foarte mult, medicul  mi-a recomandat să mă vitaminizez natural 
şi să-mi cresc imunitatea. Am început să citesc foarte mult despre 
importanţa detoxifierii şi despre importanţa creeri unui mediu alcalin 
în organism. Ulterior m-am specializat şi în nutriţie. Lipsa timpului 
este o problemă pentru majoritatea oamenilor, de aceea întreg programul 
de detoxifiere şi de slăbit este mult mai uşor de ţinut dacă cineva îţi 
aduce acasă tot ce trebuie sa consumi într-o zi. Iniţial m-am gândit 
doar la curele de detoxifiere şi la sucuri,  dar ulterior mi-am dat 
seama că şi pe partea de slăbit este nevoie de lucruri asemanatoare.

3.       Cum privesc ploieştenii acest business?
Ploieştenii sunt deschişi la această idee. Oamenii au început din ce în 
ce mai mult să-şi dea seama cât de impotantă este prevenţia şi 
alimentaţia sănătoasă. Doamne care vor să arate bine şi să slăbească 
sunt şi în Ploieşti şi în orice alt oraş din România.

4.       2 cuvinte care ar defini ZenDiet.
2 cuvinte nu sunt suficiente, dar să zicem: sănătate şi comoditate.

5.       Frumuseţe sau sănătate? Merg amâdouă?
Evident sănătate şi frumuseţe, împreună :)
Dietele sunt concepute de mine împreună cu alţi nutriţionişti şi sunt 
echilibrate nutriţional. Dieta de slăbit de exmplu, conţine 5 mese zilnice (3 mese principale şi 2 gustări). Noi ne dorim să dăm un start către o 
alimentaţie sănătoasă, către un stil de viaţă .Clientele noastre sunt 
fericite că există varietate, există rezultate şi în 90% din cazuri 
revin cu comenzi. Noi punem accent pe beneficiile asupra sănătaţii, beneficii care se reflectă şi în aspectul exterior. După o cură de 
detoxifiere de 5 zile se poate slăbi între 2 si 5 kg, tenul este mult 
mai luminos, iar celulita este vizibil diminuată. Deci şi sanatate şi 
frumuseţe :)

6.       Detoxifierea. Ce trebuie să ştie cineva care doreşte să înceapă 
o cură de detoxifiere?

* de la întrebarea 1 şa 6 mi-am curăţat un avocado că să nu  mă mai  simt aşa vinovată.
În primul rând o persoană dacă se simte obosită, lipsită de energie, 
dacă are probleme cu somnul , dacă are probleme digestive, daca are 
alergii sau probleme cu tenul (eu am bifat aproape tot) este absolut necesar sa facă o cură de detoxifiere. Detoxifierea este un program ce îndepărtează toxinele şi stimulează metabolismul, ceea ce conduce la o funcţionare mai bună a organismului şi o eliminare mai facilă a kilogramelor în plus. O cura de detoxifiere se poate ţine pe o perioadă de 3,5,7 sau 10 zile. Noi livrăm zilnic 4 sucuri din fructe şi legume presate la rece, o salată cu un supliment vegetal şi o supă cremă, practic din 2 în 2 ore se consumă ceva. În timpul programului de detox trebuie să se consume doar produsele livrate de noi şi foarte  multă apă. Sucurile sunt foarte gustoase, tocmai pentru a se putea urma uşor aceasta cură. Pe site-ul nostru 
https://zendiet.ro/diete-de-detoxifiere/ găsiţi toate informaţiile.

7.       Schimbăm anotimpul. Cum pregătim organismul pentru aceasta?
Detoxifierea se face periodic, de preferat la fiecare schimbarea de 
anotimp. Procesul de detoxifiere ajută organismul să elimine toxinele  
acumulate, pentru a creşte imunitatea organismului şi a redobândi 
tonusul fizic şi psihic.. Însă primăvara şi toamna este imperios necesar să pregătim organismul.
La începutul toamnei, organismul nostru intră încet în relanti, iar 
matabolismul işi reduce viteza. Dacă la aceasta asociem stresul, 
generator de radicali liberi şi o alimentaţie dezechilibrată cu prea 
puţine minerale şi vitamine, atunci şansele să ne îngraşăm şi să 
înmagazinăm toxine sunt maxime. Pentru ca organismul să reziste 
fluctuaţiilor de temperatură, frigului, umezelii şi infecţiilor 
respiratorii specifice sezonului rece trebuie să ne creştem imunitatea 
şi începem prin a elimina toxinele şi a ne vitaminiza. Un organism 
detoxifiat asimilează mai bine nutrienţii şi face faţă cu succes 
solicitărilor fizice şi psihice. Organismul se revigorează, se 
vitaminizează şi se energizează.

Pentru mine, discuţia cu Andreea a fost ca un reset. Am o singură problemă, cum renunţ eu câteva zile la Preamăritul Cappuccino...Andreea zice că o cafea mică pe zi, fără zahăr, îmi permite...
Gata, eu mă apuc şi vă dau de veste!

Dacă v-a convins Andreea că prevenţia este vitală şi că trebuie să  vă daţi o şansă la sănătate, contactaţi-o aici şi luaţi taurul de coarne, cum s-ar zice. Acum, nu mâine, nu peste o lună. Acum.

https://zendiet.ro/contact/

O campanie îndrăzneață care scoate în evidență firescul, marca AFI Palace Ploiești.

Zilele trecute cineva m-a urecheat prietenește pentru că nu am ales furnizorul  de servicii X, recomandat. I-am spus că am preferat să merg la Y pentru că X s-a purtat grosolan, iar eu nu văd o normalitate în acest lucru. Mi s-a spus că asta este, că dacă de exemplu  merg la Mercedes să-mi cumpăr o mașină, chiar daca personalul de acolo este rigid asta nu anulează faptul că ei au printre  cele mai bune mașini din lume. Cu alte cuvinte, pentru calitate mai și rabzi! Greșit! Trăim într-o realitate social economică grea! Cel puțin după 2008, lucrurile s-au schimbat. Fie că ești un butic de colț sau multinațională, exiști datorită unui singur subiect principal. CLIENTUL. Nu zic că trebuie să-l scarpini în corne tot timpul, spun însă că trebuie să-l respecți și să-l faci să se simtă aproape de tine. Dacă alegi să nu faci asta, lucrurile sunt foarte simpe. Clienții migrează pentru că oferta este variată.

Un brand consistent de la noi pare să înțeleagă ce înseamnă clientul într-un business. Nu-mi pasă că asta are în spate strategii inteligente de marketing, analize SWOT, etc. Îmi pasă însă de efectul acestor decizii. De faptul că oamenii și-au deschis urechile pentru a-și auzi clienții, pentru a se implica în problemele comunității, ș.a.m.d.

La început de august, AFI Palace Ploiești a lansat o campanie extrem de îndrăzneață, dar ofertantă pentru ploieșteni. O campanie care a ajuns la sufletul oamenilor. Un concurs lansat pe facebook unde participanul care primea cele mai multe voturi intra în cursa pentru câștigarea „titlului” de imagine a centrului comercial, pe o perioadă de 1 an primind la schimb notorietate și salariu pentru această perioadă.

Marți, în cadrul unei conferințe de presă Oana Vîjială a înmânat cecul în valoare de 12000 lei, Alexandrei Olteanu, o ploieșteancă  care nu doar că a primit multe voturi pe facebook, dar a trecut și testul juriului, juriu din care a făcut parte și celebrul fotograf Gabriel Hennessey

De ce a câștigat ea? Pentru normalitate, pentru faptul că are un profil asemănător cu cel al clienților AFI Palace. Alexandra e căsătorită, are un copil și  se descrie ca fiind activă, sociabilă și pasionată de tot ceea ce este nou.  Alexandra Olteanu va participa timp de un an, la toate actiunile de imagine/promovare ale mall-ului.

Odată cu încheierea acestei campanii AFI Palace Ploiești a anunțat noua strategie de comunicare, valabilă din toamna aceasta, cu un mesaj centrat pe consumator, precum și o nouă abordare strategică orientată spre implicarea în comunitatea locală. Astfel, noul mesaj ce exprimă și noua poziționare a centrului comercial este ”AFI Palace Ploiești. Un mall pentru tine”.

Felicitări AFI Palace Ploiești, pentru curajul de a alege altceva, pentru că nu ați ales un nume cunoscut pentru această campanie, ci un om simplu. Felictări pentru mesaj și pentru șansa pe care i-ați oferit-o uneia dintre clientele voastre!

Baftă, dragă Alexandra!

alexandra-olteanu-1

Laitmotiv de vară. Le voyage.

Un om înţelept mi-a spus la un moment dat să nu mă mai stresez, pentru că la final, noi rămânem cu 3 lucruri. Cu ce iubim, cu ce mâncăm şi cu ce vedem. Întotdeauna mi-au plăcut călătoriile. Mi-a plăcut să văd, să cunosc şi să mă transpun în locuri „străine” pentru a-mi imagina dacă m-aş putea obişnui acolo. Sunt un om care se leagă în general de locuri, de obiecte şi de oameni. Nu cred că aş putea să fiu mai mult  decât o „călătoare”. De aceea mă regăsesc în noua colecţie Meli Melo Paris, pentru că fiecare accesoriu spune povestea unei culturi diferite. Şi pentru că sunt atât de preţioase aceste accesorii în călătorii, unde nu putem să ne luăm după noi tot şifonierul, dar putem cu doar câteva obiecte vestimentare şi accesorii diferite, să creăm o multitudine de outfituri.

Ieri, la un cappuccino excelent, am discutat cu Laura Nicolau, Director de marketing, Meli Melo Paris, despre noua colecţie „Le Voyage”. În plus vă pregătim nişte surprize, foarte curând.

Le Voyage. Bijuteriile cu detalii metalice sub formă de bănuți, franjuri sau pene și gențile cu franjuri și aplicații cu ciucuri și imprimeuri hippie, reprezintă tabloul perfect pentru o colecție dedicată spiritului liber, celor cu bagajele mereu pregătite pentru o noua experiență.

”Prima parte a călătoriei sezonului va începe  în luna august, prin lansarea colecției „Voyage de Luxe”, urmată de o călătorie în lumea accesoriilor retro, prin intermediul colecției de la început de septembrie, „Retro Voyage”.

Și pentru că ne vom apropia de lunile în care plănuim noi vacanțe și escapade, pentru începutul de iarnă, călătoria va continua cu „Voyage Nomade”, de la jumătatea lunii octombrie. Destinația, dupa lungul drum printre stiluri și experiențe noi, o reprezintă lansarea colecției de sărbătoare, prin eleganța și misterul accesoriilor din tabloul petrecerilor de final de an, printr-o colecție intitulată „Voyage Royale”, planificată pentru jumătatea lui noiembrie. Colecțiile vor fi disponibile în magazinele Meli Melo – Paris, dar și online, pe www.melimelo.ro.”, ne-a declarat Laura Nicolau, Director de marketing Meli Melo Paris.

 

 Meli Melo – Paris  a deschis primul magazin in anul 1998 in Bucuresti, în prezent deținând un total de 36 de magazine, dintre care 1 magazin tip outlet, 1 magazin în Chisinau și 2 magazine în Sofia.

Categoriile de produse care se găsesc în magazinele Meli Melo – Paris se adresează atât micuțelor domnișoare, dar și femeilor cu un stil vestimentar perfect conturat, independente, în căutare de accesorii, tendințe, noutăți în materie de modă.

Produsele disponibile în lanțul de magazine: cercei, coliere, brățări, eșarfe, curele, ochelari de soare, ceasuri, genți, accesorii pentru sezonul estival (costume de baie, pareo sau evantaie), cele mai variate modele de accesorii de păr, dar și incălțăminte si piese vestimentare.

 Meli Melo Le Voyage FW '16  (1)

Meli Melo Le Voyage FW '16  (2)

Meli Melo Le Voyage FW '16  (3)

Meli Melo Le Voyage FW '16  (4)

Femei de succes. Puterea exemplului. Alexandra Motrescu, owner ALMO New Learning Concept

Îmi face plăcere să v-o prezint azi, pe Alexandra Motrescu, owner ALMO New Learning Concept.  Despre Alexandra nu vreau să vă vorbesc eu, o să las interviul să vorbească de la sine. Vă spun doar atât. Ştiu unde va învăţa Agnes engleză, începând cu anul viitor!

1. Care era visul tau cand erai mica? Ai devenit ceea ce ti-ai propus?
AM: Meseria mea, cumva, a venit ca o posibilitate de a pune in practica o dorinta, care mi-a ghidat copilaria si ulterior adolescenta: dorinta de a schimba ceva. Nu am excelat niciodata, insa eram foarte buna la toate. Contradictoriu, ca firea umana. Nu-mi vedeam genialitatea in fizica, matematica, chimie, sport. Eram printre cei mai buni la scoala, aveam mediile printre primii din clasa, insa niciodata prima, prima sa fiu remarcata. Aveam idei bune la romana, ce-i drept, dar mai greseam din neatentie, munceam pentru 10, insa niciodata nu voiam sa fiu impecabila, imi placea sa stiu ca am greseli, ca sunt umana. Nu mi-am insuflat povara “primului” din clasa, insa eram cumva mereu aproape.
Menirea mea avea sa fie din nou contradictorie , revelatoriu transmisa de un profesor de limba romana, dupa o lectie de practica: “Tu ai menirea de a fi profesor”, mi-a spus. Si de atunci am stiut ca totul avea sa se schimbe, toata negarea mea s-a transformat in poate. Poate nu e chiar asa de rau sa fii profesor, poate, aspirational vorbind, pot schimba lumea. Atunci epifania s-a produs. STIAM! Voi schimba lumea fiind profesor. De unde am inceput? Dintre copii si pentru copii, de la vagi cunostinte de predare, la efectiv procesul in sine, dar mereu cu flacara aprinsa ca mi-am gasit MENIREA! Am invatat ca toate teoriile si practicile nu au success, daca nu le gandesti tu, ca profesor, daca nu le cauti in jurul tau, altfel, o notiune ca educatia centrata pe elev poate ramane la fel de vaga si inerta precum este in mare masa a invatamantului romanesc. Am crescut, datorita meseriei mamei mele, in cancelarii, printre profesori si invatatori si mi-am dorit sa fiu ca mine si mai putin ca ei. Individualitatea mea ca profesor s-a produs ca rezultat al dorintei mele de a fi creativa, inovativa si mereu “altfel”, mereu mai buna, mereu mai pregatita, mereu profesionista.
Dupa 7 ani in care am fost instrumentul menirii mele, am propria mea materie pentru care zi de zi invat sa fiu cea mai buna, sa excelez.
Menirea unui om se simte, nu se invata, iar eu mi-am gasit sensul vietii mele profesionale si personale, imi motiveaza intreaga existenta dorinta de a schimba ceva, ieri un copil, azi un adult, maine un viitor profesor si in viitor, un sistem. Visele mici se contureaza in vise mari, prin munca, daruire, timp si profesionalism. Iar eu am rabdare, mi-am gasit calea.
2. Cum a fost drumul catre success? Ce inseamna pentru tine „succes”?
AM: Drumul a fost cu intoarceri, schimbari de perspectiva, incercari, reusite, experiente. Dar de cand am concluzionat, cu 7 ani in urma, care imi este scopul, succesul profesional a venit in mod natural.
Insa, succesului trebuie sa-i aloci timp, consecventa, perseverenta, munca, trebuie sa fii pregatit atunci cand vine, sa fii pe o pozitia net superioara celei de la care ai plecat. Dorinta produce schimbarea, iar munca o intretine.
Succesul meu nu se rezuma doar la gasirea MENIRII, succesul meu este sa creez schimbarea. De-a lungul experientei de profesor am semnalat nereguli in predare, in interactiunea profesor-elev, in implicarea si motivarea de a invata si succesul meu nu se rezuma doar la a fi un profesor capabil, apropiat de cursanti, daruit meseriei, profesionist si cu rezultate, succesul meu este strans legat de dorinta de a schimba, de a oferi solutii unor probleme identificate in educatie, de a ma implica in schimbarea de mentalitati, de a fi un exemplu pentru cei cu care interactionez. Succesul meu este aici, pentru ca nu am asistat pasiva la esecurile de sistem, am venit ca un pansament temporar, ca sa vindec bubele si ca, ulterior, sa fiu dintre aceia care impiedica aparitia lor.
3. Ce greseala ai facut la inceput de cariera si ar fi bine de mentionat pentru a nu o repeta si ceilalti?
AM: Greseala lui Poate nu a fost constant in gandurile si actiunile mele la inceputul traiectoriei centrului de limbi straine ALMO- New Learning Concept. Poate ca in orasul Ploiesti nu suntem pregatiti sa existe o alta viziune asupra educatiei si asupra modului de predare, poate nu exista loc pe piata pentru noutate, poate nu exista cerere, poate actiunile mele de marketing nu sunt suficiente, intr-atat incat sa genereze awareness, sa-mi aduca cursanti, clienti, potentiali.
Odata intrata in acest segment de nisa, am vazut cum toate „poate nu”-urile s-au spulberat vazand cu ochii si am avut in fata mea oameni dornici de nou, de schimbare, de o atitudine proactiva, de un suflu nou intr-un sistem demiurgic cu un transfer de informatii unilateral.
Cred ca teama naste greseli, insa greselile te fac sa pasesti precaut, sa-ti ramai fidel cauzei si sa asculti, sa ii asculti pe cei din jur, la urma urmei, schimbarea nu este pentru tine, este pentru si despre ceilalti.
4. Tinuta poate reprezenta o carte de vizita?
AM: Viata profesionala am inceput-o scriind in engleza articole de moda, pe un site din Italia. Modul in care ajunsesem aici a fost cu totul triumfator, de una singura, avand curajul de a-mi trimite CV-ul, fara experienta, dar cu o dorinta uriasa, stiind ca va urma sa fac ceea ce ma extazia. In acest fel mi-am exersat abilitatile de limba, le-am dezvoltat, le-am slefuit, fiind conectata in permanenta la un mediu 100% vorbitor de limba engleza, atat online, cat si offline. Personalitatea este un cumul de experiente, a mea se remarca prin dorinta de a fi in trenduri proprii si totusi actuale, mi-am gasit un stil, e schimbator, creste, testeaza si evolueaza odata cu mine.
Tinuta e parte din cartea mea de vizita, e incorporata in personalitatea mea, iar copiii imi remarca intotdeauna cate un obiect vestimentar care le face cu ochiul sau o combinatie de culori atragatoare. Creativitatea nu zace in interior, ea se vede si la exterior, iar in educatie creativitatea este parte din fisa postului.
5. Este greu ca femeie sa te impui intr-un business?
AM: Domeniul in care activez se concentreaza in jurul influentei de gen feminin, simt ca fac parte din peisaj intr-un mod complementar.
6. 2 carti care te-au motivat in viata
AM: Alegerea va fi strict una de actualitate, este vorba de 2 carti care mi-au inspirat parcursul profesional, m-au motivat sa pun intrebari si sa-mi gasesc raspunsuri: Intreaba-te de ce, Simon Sinek si The Element, Sir Ken Robinson.
Un all time favourite este Teoria Inteligentelor Multiple, citita in facultate si recitita de fiecare data cu noi revelatii, idei. Psihologia nu trebuie neglijata in procesul pedagogic, este parte integranta si care asigura eficienta metodei de predare. Un principiu pe care l-am adoptat in conceptul de predare ALMO este acela al lectiilor personalizate, in functie de particularitatile cursantilor si nu invers, printr-o programa standardizata. Toate aceste 3 carti pot sintetiza parcursul ALMO de la faza de idee, la aplicabilitate si acum rezultate:
Pasul 1- The Element: ce-mi aduce bucurie, care imi este pasiunea si ce reprezinta „elementul meu”
Pasul 2- Intreba-te de ce: conceptul cercul de aur, orice pleaca de la intrebarea de ce cursurile si conceptul inovativ ALMO?
Pasul 3- Teoria Inteligentelor Multiple: educatia centrata pe elev, cine este EL din fata TA?
7. Familia si cariera? Cum le impaci?
AM: Familia si cariera se intrepatrund realmente in viata unui antreprenor, insa ambele laturi imi produc stare de bine, nu fug de una si ma refugiez in alta sau vice versa. Antreprenoriatul este stilul meu de viata, poti inclina foarte usor balanta in favoarea carierei sau orelor „peste program”, dar chiar si asa eu nu le consider excese, ci parte a unui proces evolutiv, care ma ajuta sa cresc, sa ma dezvolt personal si profesional. M-am dezvoltat personal enorm de mult la „munca”, prin proiectele in care m-am implicat, prin oamenii cu care am interactionat, prin calatoriile intreprinse si am o stare de echilibru care imi ofera timpul necesar oricarui tip de activitate.
8. Moto-ul tau in viata
AM: Cumva exista 2 moto-uri, care m-au urmarit de-a lungul timpului si care au capatat semnificatie de laitmotiv in timp si care, transmit chiar si acelasi mesaj: Stay hungry, stay foolish si Tot ce stiu e ca nu stiu nimic. Ambele au in comun setea de cunoastere, pe care o consider caracteristica personalitatii mele.
9. Te-ai gandit sa pleci din Romania?
AM: Mereu plec din Romania, mereu in cautare de alte culturi, filozofii, stiluri, dar mereu ma intorc, pentru ca aici am ales sa fac diferenta.
10. Educatia in Romania. Cum vezi lucrurile?
AM: Intr-un recent interviu al noului Ministru numit in functie, prof. univ. dr. Mircea Dumitru, am remarcat ca s-a pus problema, diferit de mentalitatea de pana acum, a raportului de putere de la elev catre profesor, nu invers, ca pana acum. Ministrul s-a aratat vadit ingrijorat de nefericirea de pe fata copiilor, lasati singuri in tot procesul educational.
Pentru ca stau printre copii de toate varstele, am ajuns la o concluzie care descrie generatia de acum: copiii nu mai invata si nu mai fac lucruri gratuite, daca nu vad un beneficiu. Este mentalitatea tinerilor care se joaca si castiga ceva, puncte, level superior. Este mentalitatea tinerilor care au ce face in timpul liber, care nu se plictisesc, care nu sunt atat de flexibili precum eram eu, carora tehnologia le-a oferit un mediu hibrid, autosuficient.
Noi de ce invatam? Sa luam note bune, cred ca am fi raspuns toti in cor. In schimb acum aud raspunsuri uinice, diferite ca nuanta si perespectiva. Acum, copiii au variante, au acces la alegeri, pot alege sa descarce si sa stearga orice joc pe care nu-l mai considera relevant sau challenging. Dezvolta frustrari, ei nu pot face aceleasi mutari si in viata reala, in scoli. Ei nu aleg ce invata, nici cine ii invata, ba mai mult, au o alegere, sa nu invete. In fond, ei de ce invata? Multi o fac pentru ca au gasit finalitatea in hobby-uri, in abilitatile lor, altii nu gasesc raspuns si atunci nu mai invata decat pentru parinti. Educatia de astazi nu are finalitatea pe care o asteapta tinerii de astazi, tineri care stiu sa-si ceara drepturile, noi nu stiam, noi nu stiam ca putem sa facem asta. Cursantii care vin la ALMO au posibilitatea de a alege, in primul rand pe noi, in al doilea rand, le cream cadrul in care sa aleaga ce invata, sa existe lectii centrate pe interesele lor.
Sistemul educational si orice sistem in sine are la baza resurse umane, cu cat sunt mai valoroase, cu atat creste capitalul de simpatie si competitivitatea respectivului sistem. Profesorii nu sunt angajati de stat sa intreprinda un favor statului, ci sunt acolo in folosul si beneficiul elevilor, predarea trebuie centrata pe elev si pentru elev.
11.Domnul Trandafir sau Legenda invatatorului/profesorului perfect. Mai exista?
AM: Sunt convinsa ca exista suficient de multi profesori care au inteles ca predatul este despre celalalt si, de aici, toate calitatile: profesionalismul, carisma, bunatatea, daruirea au un numitor comun: menirea. Profesorul perfect al generatiei mele se prea poate ca sa fie total nepotrivit acestei generatii, de aceea, eu consider ca fiecare profesor trebuie sa dobandeasca capacitatea de a fi flexibil, de a fi suficient de carsimatic si extrem de pregatit, ca orele in sine sa aduca un plus de noutate si valoare in contextul accelerat al transmiterii de informatii.

12. Se intampla sa se schimbe rolurile si uneori sa primesti tu lectii de la elevii tai? Daca da, un exemplu te rog.
AM: Fiecare lectie este un exemplu de implicare bilaterala, nu pot cere copiilor sa ma asculte, daca eu nu ascult nevoilor acestora. Cel mai adesea, ascult mesajele indirecte, trebuie sa fii foarte conectat clasei ca sa simti cand trebuie sa plusezi, cand trebuie sa faci o pauza, o gluma, sa redevii serios. Vorbim de dinamica unui mediu de invatare, care este la fel de important ca actul in sine de predare. In momentul in care copiii te plac, le oferi cadrul relaxant, atunci invatarea nu mai are granite.
13. De ce ALMO? Cu ce e diferit fata de alte centre de limbi straine, din Ploiesti?
AM: ALMO New Learning Concept este rezultatul meu, Alexandra Motrescu, la finalul a 12 ani de limba engleza, pregatire in particular si o teama uriasa de a vorbi in public, cu un vocabular neexersat si cu notiuni vagi despre ce inseamna interactiunea reala.Tot eu, Alexandra Motrescu, in ipostaza ulteriora de profesor cu o experienta de predare in medii diverse, de la sedinte one-to-one, la grupuri de peste 20 de cursanti, de la limba engleza la nivel conversational la domenii specializate business si examene high standards, de la copii de gradinita la adulti.
ALMO reprezinta un cumul de raspunsuri la intrebari si solutii la diverse probleme de comunicare. La momentul in care decideti sa urmati cursurile ALMO, se va completa un chestionar de catre parinti sau de catre cursanti, in functie de varsta acestuia (>12 ani), chestionar care ne va furniza o vedere de ansamblu asupra personalitatii cursantului. Ulterior, dupa o discutie si testare individualizata cu viitorul profesor, plasarea se face in grupe de maxim 5 cursanti, avand varsta extrem de apropiata si un nivel de limba similar, conditii care vor permite profesorului sa observe, in mod real, progresul si alte particularitati ale fiecarui cursant in parte. Furnizarea lectiei se face avand in vedere programa scolara, dar niciodata limitata la aceasta. Ne deosebim prin faptul ca fiecare lectie este unica prin continutul transmis, prin principiul LECTIILOR PERSONALIZATE: daca astazi invatatam despre pinguinii din Antarctica, despre necesarul pentru o expeditie in acest continent si vedem video-uri despre parerile celor care au mers in expeditie si greutatile intampinate sau despre alte probleme globale precum lipsa de apa potabila, urmatoarea data studiem discursul lui Steve Jobs tinut in fata absolventilor Universtitatii Stanford, identificand reguli gramaticale reale, dar totusi, intelegand si dezvoltand latura personala a adolescentului.
Lectiile sunt despre si pentru copii, existand in spatele lor o analiza calitativa a procesului de invatare si o intelegere reala a modului in care cursantul invata cel mai bine. Comunicarea are loc doar in engleza, stimuland interactiunea profesor-cursant, acesta din urma este antrenant sa participe in discutii, sa se implice activ.
Rezultatele excelente si feedback-ul foarte bun sunt parte a muncii depuse, a faptului ca, atat cursantii maturi, cat si parintii copiilor-cursanti stiu si vad ca noi furnizam un serviciu complet, nu predam doar reguli gramaticale, doar vocabular, doar speaking, ci includem toate aceste abilitati in fiecare curs.
Jocul este un alt principiu care ne caracterizeaza, jocul la orice varsta si in orice mod, jocul stimuleaza invatarea si face ca lectiile sa nu aiba nimic de-a face cu plictisul.
ALMO New Learning Concept,
Str. Piatra Craiului 6, Ploiesti, PH, CP100011,
Tel: +40 344 147 218, M: +40 725 313 414
E: almoconcept@outlook.com
FB: https://m.facebook.com/ALMOCONCEPT/