Lifestyle pe românește. Fă rai din ce ai!

Ne lovim zilnic de acest cuvânt care a devenit atât de la modă și pare oarecum exclusivist. Lifestyle.

Pentru mine Lifestyle-ul s-a inventat prin clasa a VII-a când îmi amintesc că în weekend-uri iubeam să-mi reamenajez camera, (nu știu cum reușeam, dar am mutat 3 corpuri de mobilă în toate felurile posibile fără să știu ceva despre „aranjamente de N luate câte K…:)) ),  iubeam să mă trezesc dimineața înconjurată de florile mele preferate, iubeam să-mi beau cafeaua în timp ce vorbeam cu mama și ascultam Atomic, iubeam să merg pe bicicletă și-mi asoratam întotdeauna outfitul care pe vremea aceea nu se chema așa la roșul iubitului me Pegas, iubeam să-mi întind o pătură pe iarbă și să mănânc acolo sendvișul pe care-l puteam mânca mai simplu, în bucătărie, pe masă, etc!

Lifestyle-ul nu este despre lux (deși bănuiesc că poate fi și mai binedacă-l include…să nu fim ipocriți). Lifestyle-ul este despre a-ți construi o viață pe care să o iubești, cu ceea ce ai. Este despre a nu vedea viața ca pe o corvoadă chiar și atunci când poate, chiar este.

Azi a plouat, dar eu m-am simțit foarte bine. Mi-am organizat producția pentru proiectele noi Adboutique, am băut un cappuccino cu prietena mea, am primit o carte cadou, am mers la Meli Melo și mi-am achiziționat niște accesorii care au adus veselie în ploaie și m-am coafat la Bluette, scăpând de grija părului pentru cel puțin 3-4 zile! Plus, mi-am scos aranjamentele florale de la nuntă și le-am „reînviat”.  Laura mi le-a gândit la vremea respectivă astfel încât să le pot refolosi. Am umplut eprubetele cu apă și am pus flori! Atât!

Și cel mai important, m-am încărcat așa cum fac în fiecare zi, din zâmbetul și veselia lui Super Agnes!

Fă rai din ce ai!

OUTFIT

Rochie Mango

Geacă TEX

Blugi Zara

Pantofi ÎncălțăminteRico.ro

Geanta/Ceas/Cercei Meli Melo Paris

Coafura/Manichiră Salon Bluette

 

L

 

 

 

Femei de succes. Puterea exemplului. Alexandra Motrescu, owner ALMO New Learning Concept

Îmi face plăcere să v-o prezint azi, pe Alexandra Motrescu, owner ALMO New Learning Concept.  Despre Alexandra nu vreau să vă vorbesc eu, o să las interviul să vorbească de la sine. Vă spun doar atât. Ştiu unde va învăţa Agnes engleză, începând cu anul viitor!

1. Care era visul tau cand erai mica? Ai devenit ceea ce ti-ai propus?
AM: Meseria mea, cumva, a venit ca o posibilitate de a pune in practica o dorinta, care mi-a ghidat copilaria si ulterior adolescenta: dorinta de a schimba ceva. Nu am excelat niciodata, insa eram foarte buna la toate. Contradictoriu, ca firea umana. Nu-mi vedeam genialitatea in fizica, matematica, chimie, sport. Eram printre cei mai buni la scoala, aveam mediile printre primii din clasa, insa niciodata prima, prima sa fiu remarcata. Aveam idei bune la romana, ce-i drept, dar mai greseam din neatentie, munceam pentru 10, insa niciodata nu voiam sa fiu impecabila, imi placea sa stiu ca am greseli, ca sunt umana. Nu mi-am insuflat povara “primului” din clasa, insa eram cumva mereu aproape.
Menirea mea avea sa fie din nou contradictorie , revelatoriu transmisa de un profesor de limba romana, dupa o lectie de practica: “Tu ai menirea de a fi profesor”, mi-a spus. Si de atunci am stiut ca totul avea sa se schimbe, toata negarea mea s-a transformat in poate. Poate nu e chiar asa de rau sa fii profesor, poate, aspirational vorbind, pot schimba lumea. Atunci epifania s-a produs. STIAM! Voi schimba lumea fiind profesor. De unde am inceput? Dintre copii si pentru copii, de la vagi cunostinte de predare, la efectiv procesul in sine, dar mereu cu flacara aprinsa ca mi-am gasit MENIREA! Am invatat ca toate teoriile si practicile nu au success, daca nu le gandesti tu, ca profesor, daca nu le cauti in jurul tau, altfel, o notiune ca educatia centrata pe elev poate ramane la fel de vaga si inerta precum este in mare masa a invatamantului romanesc. Am crescut, datorita meseriei mamei mele, in cancelarii, printre profesori si invatatori si mi-am dorit sa fiu ca mine si mai putin ca ei. Individualitatea mea ca profesor s-a produs ca rezultat al dorintei mele de a fi creativa, inovativa si mereu “altfel”, mereu mai buna, mereu mai pregatita, mereu profesionista.
Dupa 7 ani in care am fost instrumentul menirii mele, am propria mea materie pentru care zi de zi invat sa fiu cea mai buna, sa excelez.
Menirea unui om se simte, nu se invata, iar eu mi-am gasit sensul vietii mele profesionale si personale, imi motiveaza intreaga existenta dorinta de a schimba ceva, ieri un copil, azi un adult, maine un viitor profesor si in viitor, un sistem. Visele mici se contureaza in vise mari, prin munca, daruire, timp si profesionalism. Iar eu am rabdare, mi-am gasit calea.
2. Cum a fost drumul catre success? Ce inseamna pentru tine „succes”?
AM: Drumul a fost cu intoarceri, schimbari de perspectiva, incercari, reusite, experiente. Dar de cand am concluzionat, cu 7 ani in urma, care imi este scopul, succesul profesional a venit in mod natural.
Insa, succesului trebuie sa-i aloci timp, consecventa, perseverenta, munca, trebuie sa fii pregatit atunci cand vine, sa fii pe o pozitia net superioara celei de la care ai plecat. Dorinta produce schimbarea, iar munca o intretine.
Succesul meu nu se rezuma doar la gasirea MENIRII, succesul meu este sa creez schimbarea. De-a lungul experientei de profesor am semnalat nereguli in predare, in interactiunea profesor-elev, in implicarea si motivarea de a invata si succesul meu nu se rezuma doar la a fi un profesor capabil, apropiat de cursanti, daruit meseriei, profesionist si cu rezultate, succesul meu este strans legat de dorinta de a schimba, de a oferi solutii unor probleme identificate in educatie, de a ma implica in schimbarea de mentalitati, de a fi un exemplu pentru cei cu care interactionez. Succesul meu este aici, pentru ca nu am asistat pasiva la esecurile de sistem, am venit ca un pansament temporar, ca sa vindec bubele si ca, ulterior, sa fiu dintre aceia care impiedica aparitia lor.
3. Ce greseala ai facut la inceput de cariera si ar fi bine de mentionat pentru a nu o repeta si ceilalti?
AM: Greseala lui Poate nu a fost constant in gandurile si actiunile mele la inceputul traiectoriei centrului de limbi straine ALMO- New Learning Concept. Poate ca in orasul Ploiesti nu suntem pregatiti sa existe o alta viziune asupra educatiei si asupra modului de predare, poate nu exista loc pe piata pentru noutate, poate nu exista cerere, poate actiunile mele de marketing nu sunt suficiente, intr-atat incat sa genereze awareness, sa-mi aduca cursanti, clienti, potentiali.
Odata intrata in acest segment de nisa, am vazut cum toate „poate nu”-urile s-au spulberat vazand cu ochii si am avut in fata mea oameni dornici de nou, de schimbare, de o atitudine proactiva, de un suflu nou intr-un sistem demiurgic cu un transfer de informatii unilateral.
Cred ca teama naste greseli, insa greselile te fac sa pasesti precaut, sa-ti ramai fidel cauzei si sa asculti, sa ii asculti pe cei din jur, la urma urmei, schimbarea nu este pentru tine, este pentru si despre ceilalti.
4. Tinuta poate reprezenta o carte de vizita?
AM: Viata profesionala am inceput-o scriind in engleza articole de moda, pe un site din Italia. Modul in care ajunsesem aici a fost cu totul triumfator, de una singura, avand curajul de a-mi trimite CV-ul, fara experienta, dar cu o dorinta uriasa, stiind ca va urma sa fac ceea ce ma extazia. In acest fel mi-am exersat abilitatile de limba, le-am dezvoltat, le-am slefuit, fiind conectata in permanenta la un mediu 100% vorbitor de limba engleza, atat online, cat si offline. Personalitatea este un cumul de experiente, a mea se remarca prin dorinta de a fi in trenduri proprii si totusi actuale, mi-am gasit un stil, e schimbator, creste, testeaza si evolueaza odata cu mine.
Tinuta e parte din cartea mea de vizita, e incorporata in personalitatea mea, iar copiii imi remarca intotdeauna cate un obiect vestimentar care le face cu ochiul sau o combinatie de culori atragatoare. Creativitatea nu zace in interior, ea se vede si la exterior, iar in educatie creativitatea este parte din fisa postului.
5. Este greu ca femeie sa te impui intr-un business?
AM: Domeniul in care activez se concentreaza in jurul influentei de gen feminin, simt ca fac parte din peisaj intr-un mod complementar.
6. 2 carti care te-au motivat in viata
AM: Alegerea va fi strict una de actualitate, este vorba de 2 carti care mi-au inspirat parcursul profesional, m-au motivat sa pun intrebari si sa-mi gasesc raspunsuri: Intreaba-te de ce, Simon Sinek si The Element, Sir Ken Robinson.
Un all time favourite este Teoria Inteligentelor Multiple, citita in facultate si recitita de fiecare data cu noi revelatii, idei. Psihologia nu trebuie neglijata in procesul pedagogic, este parte integranta si care asigura eficienta metodei de predare. Un principiu pe care l-am adoptat in conceptul de predare ALMO este acela al lectiilor personalizate, in functie de particularitatile cursantilor si nu invers, printr-o programa standardizata. Toate aceste 3 carti pot sintetiza parcursul ALMO de la faza de idee, la aplicabilitate si acum rezultate:
Pasul 1- The Element: ce-mi aduce bucurie, care imi este pasiunea si ce reprezinta „elementul meu”
Pasul 2- Intreba-te de ce: conceptul cercul de aur, orice pleaca de la intrebarea de ce cursurile si conceptul inovativ ALMO?
Pasul 3- Teoria Inteligentelor Multiple: educatia centrata pe elev, cine este EL din fata TA?
7. Familia si cariera? Cum le impaci?
AM: Familia si cariera se intrepatrund realmente in viata unui antreprenor, insa ambele laturi imi produc stare de bine, nu fug de una si ma refugiez in alta sau vice versa. Antreprenoriatul este stilul meu de viata, poti inclina foarte usor balanta in favoarea carierei sau orelor „peste program”, dar chiar si asa eu nu le consider excese, ci parte a unui proces evolutiv, care ma ajuta sa cresc, sa ma dezvolt personal si profesional. M-am dezvoltat personal enorm de mult la „munca”, prin proiectele in care m-am implicat, prin oamenii cu care am interactionat, prin calatoriile intreprinse si am o stare de echilibru care imi ofera timpul necesar oricarui tip de activitate.
8. Moto-ul tau in viata
AM: Cumva exista 2 moto-uri, care m-au urmarit de-a lungul timpului si care au capatat semnificatie de laitmotiv in timp si care, transmit chiar si acelasi mesaj: Stay hungry, stay foolish si Tot ce stiu e ca nu stiu nimic. Ambele au in comun setea de cunoastere, pe care o consider caracteristica personalitatii mele.
9. Te-ai gandit sa pleci din Romania?
AM: Mereu plec din Romania, mereu in cautare de alte culturi, filozofii, stiluri, dar mereu ma intorc, pentru ca aici am ales sa fac diferenta.
10. Educatia in Romania. Cum vezi lucrurile?
AM: Intr-un recent interviu al noului Ministru numit in functie, prof. univ. dr. Mircea Dumitru, am remarcat ca s-a pus problema, diferit de mentalitatea de pana acum, a raportului de putere de la elev catre profesor, nu invers, ca pana acum. Ministrul s-a aratat vadit ingrijorat de nefericirea de pe fata copiilor, lasati singuri in tot procesul educational.
Pentru ca stau printre copii de toate varstele, am ajuns la o concluzie care descrie generatia de acum: copiii nu mai invata si nu mai fac lucruri gratuite, daca nu vad un beneficiu. Este mentalitatea tinerilor care se joaca si castiga ceva, puncte, level superior. Este mentalitatea tinerilor care au ce face in timpul liber, care nu se plictisesc, care nu sunt atat de flexibili precum eram eu, carora tehnologia le-a oferit un mediu hibrid, autosuficient.
Noi de ce invatam? Sa luam note bune, cred ca am fi raspuns toti in cor. In schimb acum aud raspunsuri uinice, diferite ca nuanta si perespectiva. Acum, copiii au variante, au acces la alegeri, pot alege sa descarce si sa stearga orice joc pe care nu-l mai considera relevant sau challenging. Dezvolta frustrari, ei nu pot face aceleasi mutari si in viata reala, in scoli. Ei nu aleg ce invata, nici cine ii invata, ba mai mult, au o alegere, sa nu invete. In fond, ei de ce invata? Multi o fac pentru ca au gasit finalitatea in hobby-uri, in abilitatile lor, altii nu gasesc raspuns si atunci nu mai invata decat pentru parinti. Educatia de astazi nu are finalitatea pe care o asteapta tinerii de astazi, tineri care stiu sa-si ceara drepturile, noi nu stiam, noi nu stiam ca putem sa facem asta. Cursantii care vin la ALMO au posibilitatea de a alege, in primul rand pe noi, in al doilea rand, le cream cadrul in care sa aleaga ce invata, sa existe lectii centrate pe interesele lor.
Sistemul educational si orice sistem in sine are la baza resurse umane, cu cat sunt mai valoroase, cu atat creste capitalul de simpatie si competitivitatea respectivului sistem. Profesorii nu sunt angajati de stat sa intreprinda un favor statului, ci sunt acolo in folosul si beneficiul elevilor, predarea trebuie centrata pe elev si pentru elev.
11.Domnul Trandafir sau Legenda invatatorului/profesorului perfect. Mai exista?
AM: Sunt convinsa ca exista suficient de multi profesori care au inteles ca predatul este despre celalalt si, de aici, toate calitatile: profesionalismul, carisma, bunatatea, daruirea au un numitor comun: menirea. Profesorul perfect al generatiei mele se prea poate ca sa fie total nepotrivit acestei generatii, de aceea, eu consider ca fiecare profesor trebuie sa dobandeasca capacitatea de a fi flexibil, de a fi suficient de carsimatic si extrem de pregatit, ca orele in sine sa aduca un plus de noutate si valoare in contextul accelerat al transmiterii de informatii.

12. Se intampla sa se schimbe rolurile si uneori sa primesti tu lectii de la elevii tai? Daca da, un exemplu te rog.
AM: Fiecare lectie este un exemplu de implicare bilaterala, nu pot cere copiilor sa ma asculte, daca eu nu ascult nevoilor acestora. Cel mai adesea, ascult mesajele indirecte, trebuie sa fii foarte conectat clasei ca sa simti cand trebuie sa plusezi, cand trebuie sa faci o pauza, o gluma, sa redevii serios. Vorbim de dinamica unui mediu de invatare, care este la fel de important ca actul in sine de predare. In momentul in care copiii te plac, le oferi cadrul relaxant, atunci invatarea nu mai are granite.
13. De ce ALMO? Cu ce e diferit fata de alte centre de limbi straine, din Ploiesti?
AM: ALMO New Learning Concept este rezultatul meu, Alexandra Motrescu, la finalul a 12 ani de limba engleza, pregatire in particular si o teama uriasa de a vorbi in public, cu un vocabular neexersat si cu notiuni vagi despre ce inseamna interactiunea reala.Tot eu, Alexandra Motrescu, in ipostaza ulteriora de profesor cu o experienta de predare in medii diverse, de la sedinte one-to-one, la grupuri de peste 20 de cursanti, de la limba engleza la nivel conversational la domenii specializate business si examene high standards, de la copii de gradinita la adulti.
ALMO reprezinta un cumul de raspunsuri la intrebari si solutii la diverse probleme de comunicare. La momentul in care decideti sa urmati cursurile ALMO, se va completa un chestionar de catre parinti sau de catre cursanti, in functie de varsta acestuia (>12 ani), chestionar care ne va furniza o vedere de ansamblu asupra personalitatii cursantului. Ulterior, dupa o discutie si testare individualizata cu viitorul profesor, plasarea se face in grupe de maxim 5 cursanti, avand varsta extrem de apropiata si un nivel de limba similar, conditii care vor permite profesorului sa observe, in mod real, progresul si alte particularitati ale fiecarui cursant in parte. Furnizarea lectiei se face avand in vedere programa scolara, dar niciodata limitata la aceasta. Ne deosebim prin faptul ca fiecare lectie este unica prin continutul transmis, prin principiul LECTIILOR PERSONALIZATE: daca astazi invatatam despre pinguinii din Antarctica, despre necesarul pentru o expeditie in acest continent si vedem video-uri despre parerile celor care au mers in expeditie si greutatile intampinate sau despre alte probleme globale precum lipsa de apa potabila, urmatoarea data studiem discursul lui Steve Jobs tinut in fata absolventilor Universtitatii Stanford, identificand reguli gramaticale reale, dar totusi, intelegand si dezvoltand latura personala a adolescentului.
Lectiile sunt despre si pentru copii, existand in spatele lor o analiza calitativa a procesului de invatare si o intelegere reala a modului in care cursantul invata cel mai bine. Comunicarea are loc doar in engleza, stimuland interactiunea profesor-cursant, acesta din urma este antrenant sa participe in discutii, sa se implice activ.
Rezultatele excelente si feedback-ul foarte bun sunt parte a muncii depuse, a faptului ca, atat cursantii maturi, cat si parintii copiilor-cursanti stiu si vad ca noi furnizam un serviciu complet, nu predam doar reguli gramaticale, doar vocabular, doar speaking, ci includem toate aceste abilitati in fiecare curs.
Jocul este un alt principiu care ne caracterizeaza, jocul la orice varsta si in orice mod, jocul stimuleaza invatarea si face ca lectiile sa nu aiba nimic de-a face cu plictisul.
ALMO New Learning Concept,
Str. Piatra Craiului 6, Ploiesti, PH, CP100011,
Tel: +40 344 147 218, M: +40 725 313 414
E: almoconcept@outlook.com
FB: https://m.facebook.com/ALMOCONCEPT/

Fii și tu o Madonnă. Power Plate

Vă spuneam ieri într-un post că Madonna arată așa cum arată și datorită modului în care se îngrijește. De la o anumită vârstă încolo nu prea mai vorbim de genă. Când tinerețea se încheie (vai ce dur sună asta!) nu ne rămâne decât să apelăm la toate nebuniile care au apărut acum, pentru a o îmbuna  să mai rămână puțin.

Astăzi veau să vă povestesc despre un aparat care se cheama Power Plate care, se pare, ar fi preferatul divei de peste Ocean. A fost atât de încântată de el încât și-a cumpărat unul acasă, doar pentru ea.  Vestea bună e că nu trebuie să ne cumpăram și noi unul ca să-l putem folosi, deoarece  acest aparat este disponibil și la salonul Bluette.

 Tehnologia pe care o are la bază a fost utilizată în anii ’70 în cadrul antrenamentelor cosmonauţilor ruşi. Astăzi, Power Plate este considerat unul dintre cele mai bune aparate de fitness, din lume.
Acest aparat este bun și pentru doamne/domnișoare ocupate sau cărora efectiv  nu le place la sală. Pentru că…zece minute pe acest aparat echivalează cu o oră de fitness!!! Wow!
Platforma, partea cea mai importantă a aparatului, generează impulsuri mecanice care produc contracţii reflexe ale musculaturii. Vei percepe aceste contracţii ca pe nişte vibraţii puternice. Ele sunt vizibile, căci pielea „tremură” în timpul antrenamentelor. Vibrațiile reprezintă secretul apartului! (www.adevarul.ro)

Power Plate este perfect pentru remodelarea după sarcină și în procesele de slăbire controlată, pentru că tonifică musculatura ajuând la arderea grăsimilor.
Pentru informații suplimentare nu ezitați să contactați salonul Bluette!
https://www.facebook.com/Bluette-Salon-Ploiesti-184913701567324/?fref=ts

 

De la sprancene Pamela Anderson la naturalete. Noi proceduri care „fenteaza” natura.

Salutare,

Intalnirea mea cu pensatul a avut urmari tragice. Se intampla undeva la inceputul clasei a VIII-a cand fericita ca am primit in sfarsit acordul mamei mele pentru asta am ajuns la festivitatea de inceput de an cu o frumusete de…jumatate de spranceana. Imi amintesc si acum outfitul de care eram foarte mandra. Pantaloni negri din lycra evazati, o bluza neagra destul de mulata, tractoare in picioare, parul prins in coada cu doi zulufi lasati in vant si ochelari de soare. Pe cap, evident :)))

Am continuat multi ani sa-mi fac sprancenele subtiri si arcuite sperand ca daca fac asa ma transform imediat intr-o Pamela Anderson de Breaza.

Zambesc si acum cand imi amintesc de ele. Cand am mai crescut mi-am dat seama ca trebuie sa incetez si sa-mi pensez sprancenele dupa forma lor naturala, iar cand am apelat la o specialista, diferenta s-a vazut imediat, chipul meu nemaiparand slutit si fortat.

Asta e toata treaba cu sprancenele. Daca sunt pensate foarte bine, nu se vede nimic spectaculos, se vede doar un chip cu trasaturi armonioase, dar daca sunt pensate prost esti „fericita” posesoare de chip strain care nu-ti apartine.

Am avut noroc ca am reusit sa-mi tin in frau sprancenele, iar acum ma descurc ok cu ele.

Mi-am propus astazi sa va povestesc cate ceva despre cele mai noi metode de infrumusetare pentru sprancene. Sunt foarte multe persoane care nu au efectiv sprancenele mult visate ori pensandu-le de atatea ori prea mult ele nu s-au mai regenerat cum trebuie. Sunt cateva metode prin care se poate rezolva aceasta problema , iar efectul nu este „artificial”, se vede frumos si cel mai important, este de durata. Si nu, nu va propun acele tatuaje de care s-au umplut fetele in ultimii ani, dungi negre drepte sau arcuite! Fie ca esti din Ploiesti sau Bucuresti, daca te gandesti la o procedura de acest gen, te invit sa vii sa discuti cu fetele de la Bluette, pentru ca nu te poti juca cu asa ceva. Serios!

In ultimii ani trendul in ceea ce priveste ingrijirea spranceneleor este total opus fata de momentul in care a inceput sa se puna accent pe acestea, in istoria modei. Daca la inceput se purtau sprancenele extreme de subtiri, arcuite, acum sprancenele trebuie sa fie cat mai groase, sa respecte cat mai mult linia naturala a fiecarei persoane in parte.  Dorinta de a avea sprancene perfecte a dat nastere unor metode inovative de reconstructie si stilizare a sprancenelor, metode pe care salonul Bluette  le pune la dispozitie.

MICROBLANDING-ul este o metoda manuala, care presupune ca specialistul sa traseze linii asemanatoare firelor naturale de par, in directia cresterii acestora, cu ajutorul unui instrument special echipat cu lamele fine de unica folosinta.

Tips: Pigmentii folositi in procedura de microblanding ajung in epiderma-primul strat de piele, ceea ce face ca machiajul sa fie nedureros si usor de modificat. Procedura poate  rezosta aproximativ 2 ani. Se pot corecta mici cicatrici dobandite in urma unor tatuaje.

*Nu se recomanda femeilor insarcinate sau care alapteaza, pesoanelor care sufera de diabet, psoriasis, herpes, infectii cutanate, dar nici celor care fac chimioterapie.

MICROPIGMENTAREA

Tehnica de micropigmentare corecteaza si pune in evidenta forma sprancenelor  sau  poate corecta tatuajele cosmetice gresite sau vechi, utilizand pe portiuni mici un pigment de culoarea pielii.

Tips: culorile pigmentilor sunt derivate din culorile pamantului, nu folosim pigment negru

Procedura este nedureroasa;

Prin micropigemnetare se pot  pot umple golurile din spranceana;

Se poate realiza o forma in armonie cu forma fetei;

Se obtine un efect de lifting;

HENNA  BROW

SalonulBluette pune la dispozitie si acest serviciu care presupune o alternativa naturala la vopseaua permanenta pentru sprancene. Henna este un pigment 100% natural care se obtine dintr-o planta si confera culoare si luciu parului.

*rezista pe firul de par 2 saptamani

https://www.facebook.com/Bluette-Salon-Ploiesti-184913701567324/?fref=ts