Nu pari genul să.

Astăzi la sală, Adina m-a întrebat dacă i-am adus chec.  Una dintre fetele cu care merg la antrenament, o tipă foarte dulce de altfel, a făcut ochii mari și m-a întrebat: Wow ! Tu faci chec? Adică nu pari genul care să stea în bucătărie.  Știu asta, sigur că nu par! A nu se înțelege că m-a deranjat remarca, nicidecum, doar că mă gândeam la cât de înșelătoare sunt aparențele,în general.

Eu, precum multe dintre voi, nu par genul să fac multe, nu par genul să gătesc nebunește, aproape în fiecare zi, să calc, să fac șmotru, să  mă las impresionată de multe lucruri pe care le văd, să plâng la filme, să oftez pe anumite melodii, să iubesc nebunește, să cad din când în când de pe tocuri, să plec cu părul nearanjat, să am o unghie ruptă, să visez, să râd ca nebuna, să oftez din nou, dar să merg mai departe. Indiferent ce ar fi.

Știu, din nou, e un clișeu, dar ar fi așa bine ca din când în când să încercăm să vedem dincolo de o imagine construită. Și eu mă declar vinovată de etichetare. Etichetarea oamenilor. Mă lupt cu treaba asta deși uneori e mai puternică decât mine, dar pentru că știu că nu e sănătos, știu că o să-mi și iasă la un moment dat.

Week-end frumos, dragelor!

L

Lifestyle pe românește. Fă rai din ce ai!

Ne lovim zilnic de acest cuvânt care a devenit atât de la modă și pare oarecum exclusivist. Lifestyle.

Pentru mine Lifestyle-ul s-a inventat prin clasa a VII-a când îmi amintesc că în weekend-uri iubeam să-mi reamenajez camera, (nu știu cum reușeam, dar am mutat 3 corpuri de mobilă în toate felurile posibile fără să știu ceva despre „aranjamente de N luate câte K…:)) ),  iubeam să mă trezesc dimineața înconjurată de florile mele preferate, iubeam să-mi beau cafeaua în timp ce vorbeam cu mama și ascultam Atomic, iubeam să merg pe bicicletă și-mi asoratam întotdeauna outfitul care pe vremea aceea nu se chema așa la roșul iubitului me Pegas, iubeam să-mi întind o pătură pe iarbă și să mănânc acolo sendvișul pe care-l puteam mânca mai simplu, în bucătărie, pe masă, etc!

Lifestyle-ul nu este despre lux (deși bănuiesc că poate fi și mai binedacă-l include…să nu fim ipocriți). Lifestyle-ul este despre a-ți construi o viață pe care să o iubești, cu ceea ce ai. Este despre a nu vedea viața ca pe o corvoadă chiar și atunci când poate, chiar este.

Azi a plouat, dar eu m-am simțit foarte bine. Mi-am organizat producția pentru proiectele noi Adboutique, am băut un cappuccino cu prietena mea, am primit o carte cadou, am mers la Meli Melo și mi-am achiziționat niște accesorii care au adus veselie în ploaie și m-am coafat la Bluette, scăpând de grija părului pentru cel puțin 3-4 zile! Plus, mi-am scos aranjamentele florale de la nuntă și le-am „reînviat”.  Laura mi le-a gândit la vremea respectivă astfel încât să le pot refolosi. Am umplut eprubetele cu apă și am pus flori! Atât!

Și cel mai important, m-am încărcat așa cum fac în fiecare zi, din zâmbetul și veselia lui Super Agnes!

Fă rai din ce ai!

OUTFIT

Rochie Mango

Geacă TEX

Blugi Zara

Pantofi ÎncălțăminteRico.ro

Geanta/Ceas/Cercei Meli Melo Paris

Coafura/Manichiră Salon Bluette

 

L

 

 

 

Bujorul maturizării sau diferența între a copia și a te inspira.

UÎmi amintesc că de când eram adolescentă îmi plăcea să am haine unice să le combin diferit, etc. Nu suportam să-mi cumpăr ceva ce avea și altcineva dintr-un orgoliu.

Orgoliu prostesc, recunosc acum. Epoca asta, a internetului, ne oferă oportunitatea de a ne cizela stilul. E adevărat, fiecare femeie are/ar trebui să aibă un stil propriu, personal, recognoscibil, cu diverse trademarkuri, cum îmi place să le spun eu. Eu am ciorapii cu sandale, coafurile demente si Madmoiselle-ul. Prietena  mea, M avea coada împletită, sacoul negru din catifea, eșarfele și pantofii negri. Altă prietenă se identifică cu pantofii Oxford,  etc.

Însă, revenind la era internetului,  ni s-a pus la dispoziție posibilitatea de a ne INSPIRA.  Ăsta este și rostul bloggingului. Așa văd eu lucrurile.  E bine să te inspiri de la alții păstrându-ți linia proprie. Asta nu înseamnă copiere.

Am avut problema asta cu a nu-mi pune pe mine  ceva ce are vreo prietenă, mult timp. De curând, am rămnit la…un bujor. Prietena mea M a apărut într-o zi cu un ditamai bujorul în piept. Pfui. M-am îndrăgostit. Dar na, doar nu era să-mi iau unul la fel. Am înghițit în sec și am trecut peste.

Cum cel mai deștept cedează…

Mă sună M, acum 2 zile.

Te deranjează dacă îmi iau ochelari ca ai tăi?

Doooar dacă mă laşi să-mi iau și eu bujoooor, i-am zis!

It’s a deal!Ți-l iau eu cadou! 

Iată! Am și eu bujorul meu.

Mulțumesc, M.

L

Outfit

Blugi & Maieu Zara (colectia curentă, din magazine)

Pantofi Aldo

Bujor English Home

Dă inima mai tare.

Aceste rânduri sunt despre a asculta.

Acesta este un articol despre inimă, despre mine, despre tine și despre ei.. Nu, nu este un articol despre dragoste. Ai auzit că vorbim de inimă și hop crezi că despre asta e vorba? Nu, inima nu este sinonimă cu dragostea. Despre inima ta vorbesc. Ea e sinonimă cu tine, doar cu tine. Ai mai asculată-o în ultima vreme? Ce mai zice? E happy? Să nu-mi spui că nu mai vorbește cu tine! Poate are un motiv serios! Inima nu se supără așa cu una cu două! Poate nu-i convine să vorbească așa ca o moară hodorogită.

Nu vă mai holbați așa, nu am luat-o pe arătură. Doar o vorbă să-ți mai spun. Știți deja că iubesc oamenii și unii dintre ei par să mă iubească înapoi, și știți de ce cred asta? Pentru că îmi vorbesc, iar eu îi ascult. Încerc ca atunci când vorbesc să fiu acolo, să empatizez cu ceea ce spun chiar dacă nu e simplu. Fiecare le are pe ale lui, o să ziceți. Așa e. Și?

Din toate discuțiile pe care le am în ultima perioadă doar o concluzie țipă!  Oamenii au început să se revolte pe lăuntric. Iar ridicați din sprâncene?

Păi , da! Oamenii devin răzvrătiți pe ceea ce este corect socialmente vorbind și încep să-și asculte vocea care vine din interior. Fie că vorbim de pasiuni, cariere, dragoste (chiar dragostea are plural?) sau orice altceva  care le conferă un zbucium aparte. Oamenii încep să-și dorească din ce în ce mai mult altfel de împliniri. Vor să se simtă fericiți, no matter what. La naiba cu „așa trebuie”, „așa e mai bine” „așa vrea mama, așa vrea tata” așa vrea șefu, etc etc! Apăi, să ne ferească ăl de Sus de omul care a hotărât să-și dea șansa la fericire!

Femeia și aspiratorul. Etapa aspirator.

Cred că fiecare dintre noi are o anumită perioadă în care simte că e acea perioadă de la care trebuie să ia totul. Când simte că  viața îi face o ofertă, take it or leave it. Când se crede superwoman și ignoră că ziua are 24 de ore, ca ea trebuie să aiba măcar 3 mese pe zi, că nu e un robot, etc, etc.

De vreo 2 săptămâni încep să am probeleme cu somnul. Nu am avut vreodată. M-am obișnuit să o adorm pe Agnes și apoi să ma trezesc să mai fac una alta. E nebunie, m-a apucat frecvent ora 2 aproape o luna, consecutiv. Adorm, apoi mă trezesc în jur de 5, fresh, fresh. A doua zi bineînțeles că sunt obosită. Încotro alerg? Încotro alergăm? De ce focul ăsta continuu? Habar nu am. Zielele trecute mă gândeam uitându-mă la niște poze că simt cum mi se schimbă perspectiva asupra modului în care privesc viața,  asupra oamenilor din jurul meu, până și asupra gusturilor vestimentare, de la zi, la zi. Am senzația că îmi recunosc greșelile aproape chiar înainte de a le comite, am senzația că fiecare situație cu care mă confrunt zilnic îmi oferă o lecție. Am senzația ca învăț. Am senzația că nu trebuie să ratez nimic pentru că aș rata o cărămidă din fundația anilor ce vor veni. La asta mă refer prin etapa aspirator. Cred ca nu doar eu trec prin asta, nu?

Sau poate la mine se resimte mai puternic pentru că eu de ceva timp încep să mă și autoextrag din  haos. Pentru că da, eu sunt  haosul  în persoană. Creez haos, respir haos ca mai apoi să fac ordine în el. Asta era plăcerea mea. Cum să gestionăm corect această etapă? În teorie, cred că ar trebui să o iei încet, cu calm și fără să neglijezi vreun aspect al vieții tale. Ai nevoie în principal de 2 obiecte, un pix și o agendă! Să te organizezi! :)))))) În rest, cred că e timp suficient de învățat, cred că trebuie să ne trăim viața mai relaxat, ocupându-ne atât de cariera, dar în principal de familie. Adică, un fel de alege zâmbetul 🙂